News Flash:

Profesorii de sport vor mai multe ore in programa scolara

20 Noiembrie 2007
1306 Vizualizari | 1 Comentarii
• Urmare a reducerii numarului orelor de educatie fizica si sport din scoala, multi dintre copii pot ajunge, si in urma unei alimentatii nesanatoase, sa devina obezi sau sa se dezvolte cu anumite probleme motorii • "Trebuie creata o mai mare continuitate pe ceea ce inseamna pregatirea fizica prin alocarea unui numar mai mare de ore sportului printr-o participare mai activa si mai accentuata la nivelul sportului scolar", a declarat Sorin Popovici, inspector de educatie fizica si sport in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi


Orarul elevilor europeni ar trebui sa includa, saptamanal, cel putin trei ore de educatie fizica si sport, lucru care nu se regaseste si in cadrul scolilor din Romania. Astfel, elevii de la clasele I-IV, V-VII si IX-X au in orar cate doua ore de sport, iar cei de la clasele a VIII-a si cei de la XI-XII, doar cate o ora. Urmare a acestui fapt, multi dintre copii pot ajunge, si in urma unei alimentatii nesanatoase, sa devina obezi sau sa se dezvolte cu anumite probleme motorii. Conform unui raport al Parlamentului European, numarul orelor alocate educatiei fizice in scoli a scazut, din 2002 pana in prezent, de la 121 de minute la 109 minute pe saptamana, in conditiile in care un sfert dintre copiii din Uniunea Europeana sufera de obezitate.

"Este un lucru bine stiut, eu am sesizat aceasta problema de mai multa vreme. Copiii au nevoie de mai multe ore de educatie fizica pe saptamana, intrucat o parte din timpul liber al elevului trebuie rezervata sportului. Trebuie creata o mai mare continuitate pe ceea ce inseamna pregatirea fizica, prin alocarea unui numar mai mare de ore sportului, printr-o participare mai activa si mai accentuata la nivelul sportului scolar. Scoala il poate ajuta sa participe la competitiile sportive scolare destul de diverse, baschet, fotbal, handbal si volei care sunt repartizate pe categorii de varsta. De asemenea, mai sunt si ramurile sportive individuale, atletism, tenis de masa sau badminton la care pot participa copiii", a declarat Sorin Popovici, inspector de educatie fizica si sport in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Pe langa orele de sport incluse in programa scolara, mai sunt dispuse la curriculum, la decizia scolii, ore de ansamblu sportiv si pentru pregatirea echipelor reprezentative ale scolii. Aceste ore intra in orarul elevilor doar daca programa obisnuita nu depaseste numarul maxim de ore admis. "Eu recomand parintilor sa se ocupe cat mai mult de miscarea si alimentatia copiilor lor, aceasta din urma fiind de multe ori una haotica. Trebuie accentuata o politica in sensul alimentatiei sanatoase in randul copiilor. Speram ca noul proiect de lege sa vina mai mult in sustinerea sportului scolar", a adaugat Sorin Popovici.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

gig  | #23399
mi se pare normal ca elevii sa faca mai mult sport. dar stie cineva in ce conditii se face sportul in multe comune din judet, unde sportul este privit ca o activitate educationala facultativa ? sunt multe comune care nu au un teren de sport ca sa nu mai spunem de sali. cum sa faci sport cu copii in asemenea conditii ?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1422 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022707 (s)