News Flash:

Profesorii ieseni se joaca de-a greva

4 Noiembrie 2010
902 Vizualizari | 0 Comentarii
• Desi sunt nemultumiti, profesorii ieseni nu pot fi uniti • Cu toate ca la inceputul acestei saptamani era anuntat un protest al cadrelor didactice pentru ziua de ieri, in intervalul orar 12.00 - 16.00 totul s-a transformat intr-un mare fas, iar orele s-au derulat normal

Inca o data se dovedeste faptul ca, desi sunt nemultumiti, profesorii ieseni nu pot fi uniti. Astfel, cu toate ca la inceputul acestei saptamani era anuntat un protest al cadrelor didactice pentru ziua de ieri, in intervalul orar 12.00 - 16.00 totul s-a transformat intr-un mare fas. Cele doua sindicate importante din invatamantul preuniversitar iesean, respectiv Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP), care numara peste zece mii membri, si Alianta Sindicala Gheorghe Asachi, cu aproximativ doua mii membri, nu au reusit sa ajunga la un consens.

Daca cei de la USLIP au trecut, oarecum, la fapte si au facut greva japoneza in scoli, fara insa a fi afectat procesul didactic, cei de la Gheorghe Asachi au decis sa-si desfasoare orele in mod normal. "Nici unul dintre membrii nosti de sindicat nu a ales sa protesteze. Asa au decis ei, iar eu trebuie sa ma supun. In consecinta, ieri, in intervalul 12.00 - 16.00 cadrele noastre didactice, membre de sindicat, au predat", a declarat Violeta Amariei, liderul Aliantei Sindicale Gh. Asachi. La Colegiul National Costache Negruzzi, unitate unde la ultimul protest toti profesorii au fost in greva generala de o zi, orele s-au derulat in mod normal.

USLIP, in conflict cu Inspectoratul Scolar

Pe de alta parte, in timpul asa zisei greve anuntate, reprezentantii USLIP, alaturi de cei ai Federatiei Educatiei Nationale (FEN), filiala Iasi, au participat la discutii cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) cu privire la aplicarea Legii 221 din 2008. In urma unor discutii aprinse, sindicalistii se afla la un pas de conflict deschis cu institutia coordonatoare a invatamantului preuniversitar din judetul Iasi. "In conditiile in care noi am solicitat aplicarea modificarilor pe cartile de munca ale salariatilor din invatamantul preuniversitar iesean, ce deriva din decizia data de instantele iesene de judecata cu privire la aplicarea Legii 221 din 2008, si ni s-a cerut un ragaz pana saptamana viitoare de catre Inspectorat pentru a se analiza daca se aplica aceasta problema, suntem total nemultumiti de acest lucru. Este foarte posibil ca urmatoarea derulare a unei asemenea intalniri sa fie ultima la care vom mai participa ca sindicat", a declarat Laviniu Lacusta, vicepresedinte USLIP.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

filiala iasi laviniu lacusta vicepresedinte uslip
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1176 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013556 (s)