News Flash:

Profesorii vor intra din nou in greva

8 Mai 2010
871 Vizualizari | 0 Comentarii
• Conflict iminent in randul cadrelor didactice • Astfel, in conditiile in care veniturile salariale ale bugetarilor vor fi diminuate cu 25 la suta in acest an, sindicalistii din invatamantul preuniversitar anunta radicalizarea actiunilor de protest si declansarea grevei generale, respectiv blocarea anului scolar in curs

Conflict iminent in randul cadrelor didactice. Astfel, in conditiile in care veniturile salariale ale bugetarilor vor fi diminuate cu 25 la suta in acest an, sindicalistii din invatamantul preuniversitar anunta radicalizarea actiunilor de protest si declansarea grevei generale, respectiv blocarea anului scolar in curs. "Este o masura care nu tine deloc de realitatile sociale din Romania. Nu poate fi luata o masura radicala de reducere a salariilor bugetarilor la toti deoarece e o diferenta majora intre ceea ce inseamna un venit de zece milioane lei vechi si 200 de milioane. Cu si fara sindicate, masurile aplicate si prezentate de presedintele Traian Basescu vor conduce la declansarea unui conflict radical in randul profesorilor si care poate conduce la declansarea grevei generale. Cu siguranta vor fi proteste si actiuni radicale din partea cadrelor didactice in perioada imediat urmatoare", a declarat Gheorghe Isvoranu, lider al Federatiei Nationale Spiru Haret. Principalele revendicari ale sindicalistilor din educatie sunt legate de faptul ca, desi au obtinut in instanta prin decizii definitive si irevocabile majorari salariale cu 50 la suta, acestea nu au fost aplicate. De asemenea, o decizie finala cu privire la formele de protest pe care le vor aborda profesorii va fi luata saptamana viitoare. "O decizie finala cu privire la protestele pe care le vom lua in perioada urmatoare va fi decisa miercurea viitoare (13 mai-n.r.) la nivel national si cu siguranta ca vor fi declansate proteste dure", a mai spus Isvoranu. Conform celor anuntate de presedintele Traian Basescu, veniturile angajatilor din sectorul bugetar, inclusiv ale profesorilor, vor fi reduse drastic cu 25 la suta.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3639 (s) | 22 queries | Mysql time :0.246600 (s)

loading...