News Flash:

Profesorul iesean retinut la Bucuresti a vrut sa devina judecator

22 Iulie 2005
539 Vizualizari | 0 Comentarii
•"A fost decanul Baroului Constitutional pentru cateva luni, dupa care si-a dat demisia pentru ca a sustinut examenul de intrare in magistratura", a declarat Viorel Nimerincu •Zaira Murgu, rectorul Universitatii Dimitrie Cantemir, disculpa institutia pe care o conduce de orice vina •Acesta continua sa atraga studenti, chiar daca la examenul de licenta din vara au picat aproape 60 pentru ca aveau lucrari copiate dupa altele

Judecatorii de la Tribunalul Bucuresti au emis mandatele de arestare preventiva pentru 29 de zile, pe numele celor doua cadre didactice de la Universitatea Dimitrie Cantemir din Iasi, acuzate de luare de mita si trafic de influenta, insa Lucian Bratu si Dumitru Popa au facut ieri recurs impotriva acestei decizii. Conform datelor oferite de procurorii de la Parchetul National Anticoruptie Bucuresti, asistentul universitar Lucian Bratu si lectorul Dumitru Popa asteapta acum judecarea recursului la Curtea de Apel Bucuresti. Fiind intrebati daca a fost pornita o campanie impotriva profesorilor universitari care iau mita, procurorii au declarat ca momentan a fost o actiune care a vizat doar faptele penale de la Academia de Politie din Bucuresti. "Daca si viitorii politisti, care sunt chemati sa aplice legea, incep cu stangul in cariera pe care vor sa o urmeze, atunci este o problema pe care vom incerca sa o rezolvam", a declarat Gabriela Neagu, purtatorul de cuvant al PNA Bucuresti. Trebuie mentionat ca Dumitru Popa a fost, pana in vara anului 2004, decanul Baroului Constitutional si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. Acesta si-a dat demisia din aceasta functie pentru ca a dorit sa devina judecator. "A fost decanul Baroului Constitutional pentru cateva luni, dupa care si-a dat demisia pentru a sustine examenul de intrare in magistratura. Dumitru Popa a fost exclus atat din cadrul baroului, cat si din Uniunea Nationala a Barourilor", a declarat ieri seara Viorel Nimerincu, decanul noului Barou de Avocati Iasi.
Catalin BOACNA

Desi este in ilegalitate, Universitatea Cantemir continua sa faca inscrieri la facultate

•Pe afisierul Universitatii Dimitrie Cantemir este scris ca articolele denigratoare la adresa universitatii apar ca urmare a unui complot impotriva institutiei din partea celorlalte universitati private concurente •Reporterii ZIUA de Iasi au jucat rolul unor tineri care vor sa devina studenti si au reusit sa vorbeasca cu rectorul Zaira Murgu

Reporterii ZIUA de Iasi au mers la sediul Universitatii Dimitrie Cantemir si au purtat o discutie cu rectoul institutiei, Zaira Murgu. Intrarea in cladire este foarte bine pazita, in special de ziaristi, oricine intra fiind intrebat cine este si ce vrea. Reporterul a spus persoanei care era la intrare ca vrea relatii despre admitere, anume daca mai fac admitere si anul acesta, dupa toate scandalurile in care au fost implicati, informatii pe care intentioneaza sa le obtina chiar de la rectorul institutiei. Persoana de la poarta l-a scos afara pe reporter din sediul institutiei si i-a spus sa astepte. Dupa mai multe insistente, reporterul a reusit sa o contacteze pe Zaira Murgu, care a dat cu greu cateva informatii, sustinand ca la universitatea pe care o conduce totul este legal si ca toate zvonurile au aparut ca urmare a unor persoane rau intentionate care vor sa denigreze imaginea institutiei. "Ce treaba avem noi cu cei doi de aseara de la televizor? Noi continuam sa facem admitere. Nu vad ce legatura are flagrantul asistentului cu universitatea noastra", a sustinut Zaira Murgu. "Eu as vrea sa ma inscriu, dar imi este frica dupa aceste scandaluri. Universitatea are acreditare? Nu am probleme daca ma inscriu aici?", a intrebat reporterul, jucand rolul unui tanar care vrea sa devina student. "Daca vreti sa aflati despre astea mergeti la cei care au scris. Presa este de vina pentru lucrul acesta, nu noi", continua Zaira Murgu. "Dar de ce au scris daca nu este adevarat?" a fost ultima intrebare. "Eu nu vad de ce ma intrebati atatea. Daca vrei sa te inscrii, adu dosarul si gata. De unde esti de pui atatea intrebari?", s-a aratat foarte suspicioasa rectorita Universitatii Dimitrie Cantemir, institutie care, desi a fost in mod oficial desfiintata de catre minister, continua sa sfideze legea si sa insele tineri creduli imbatati de gandul ca vor fi studenti. "Iesiti afara!", a fost replica spusa de vocea isterizata a Zairei Murgu cand a auzit ca, de fapt, vorbeste cu reporterul ZIUA de Iasi.

Universitatea scandalurilor

Pentru a-si apara "patroana", angajatul care asigura paza in cladire si care l-a insotit pe reporter pana la iesirea din sediul institutiei a incercat sa-i ia apararea Zairei Murgu, sustinand ca este foarte bolnava. "De ce o chinuiti atata? Ce aveti cu ea? Nu vedeti ca este bolnava? Haideti, parasiti curtea!", au fost cuvintele prin care s-a incercat sensibilizarea reporterului. Pe un afis de pe usa de la intrare scrie ca toate articolele defaimatoare la adresa Universitatii Dimitrie Cantemir sunt puse la cale de universitatile particulare concurente, fara sa fie nimic adevarat. De asemenea, in exterior sunt afise prin care scrie ca Universitatea Cantemir are cele mai mici preturi din tara, iar pentru anul intai nu se percepe taxa de inscriere. Toate aceste lucruri sunt doar tertipuri menite sa atraga cat mai multi studenti la universitate. Pe langa faptul ca, oficial, universitatea este lichidata, deci nu poate scolariza studenti in anul intai, pseudo-universitatea condusa de Zaira Murgu este o sursa de scandaluri. In urma cu doar cateva zile, ZIUA de Iasi a relatat ca la Universitatea Dimitrie Cantemir au picat examenul de licenta aproape 60 de studenti pentru ca aveau lucrari de licenta in dublura cu altii. Din informatiile detinute, lucrarile erau puse la dispozitia absolventilor chiar de la secretariatul universitatii contra sumei de 10 milioane lei (1000 lei noi), dupa ce achitau alte 10 pentru taxa de protocol si taxa de inscriere.
Silviu DASCALU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1320 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020442 (s)

loading...