National

Profeția Gabrielei Firea, privind noua coaliție de guvernare: „Nu cred că va rezista mai mult de cele şase luni de miere”

Publicat: 13 ian. 2021
Gabriela Firea în costum albastru
Gabriela Firea, senator PSD

Miercuri, 13 ianuarie, Gabriela Firea, senator PSD, la Antena 3, a afirmat că noua coaliție de guvernare, alcătuită din PNL, USR-PLUS şi UDMR, nu va rezista mai mult de șase luni. Ea este de părere că președintele României, Klaus Iohannis, la finalul perioadei de acomodare, „va trebui să tragă o linie”.

„Din experienţa jurnalistică la care se adaugă cea politică, mai mult de cele şase luni de miere nu cred că vor rezista, din păcate, şi cred că preşedintele Iohannis va trebui, nu ştiu, poate în luna martie, aprilie – nu îi dau eu sfaturi, are cine să îl sfătuiască, nu am această aroganţă să consider că deţin adevărul absolut – va trebui să tragă o linie după perioada de acomodare. Eu sunt convinsă că acum fiecare încearcă să se acomodeze în funcţia publică, cei care sunt noi în funcţii publice”, a declarat Gabriela Firea, miercuri seară, la Antena 3.

Gabriela Firea a precizat că observă faptul că liberalii şi membri ai USR-PLUS se atacă deja unii pe alţii. În acest sens, ea a oferit câteva exemple, cel mai cunoscut fiind disputa dintre preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, liberalul Emil Boc, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu (USR-PLUS).

Ea a amintit că USR a afirmat că nu va participa la politizarea funcţiei publice, reclamând, în acest context, schimbarea a o mie de directori de şcoli „din raţiuni politice”, aceştia fiind înlocuiţi, conform senatorului PSD, „cu oameni de la PNL şi USR”.

Emil Boc, atac dur la adresa lui Vlad Voiculescu

În plină campanie de vaccinare, sunt tensiuni între primari și Ministerul Sănătății. Edilii se plâng că au fost obligați să organizeze și să doteze centrele de vaccinare și să asigure plata personalului, fără a primi bani pentru aceasta. Sâmbătă, la Digi24, primarul Clujului, Emil Boc, și ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, au avut un schimb de replici pe această temă, în direct. (Citește mai multe despre acest subiect aici!)

„Este un principiu larg, european recunoscut, că nicio sarcină nu poate fi atribuită în plus administrațiilor locale fără să-i acorzi susținerea financiară aferentă. Se pare că la Ministerul Sănătății acest lucru nu s-a înțeles suficient, noi de acest lucru am fost nemulțumiți și am sesizat Ministerul Sănătății pentru acest aspect. Toți primarii sunt extrem de dedicați să se implice și să susțină procesul de vaccinare, pe care îl considerăm de interes național. Ne dorim să fie o reușită”, a declarat primarul de la Cluj-Napoca.

Klaus Iohannis, despre disputele din coaliție: „Ce numiți dispute nu sunt dispute, sunt discuții”

În cadrul conferinței de presă de marți, 12 ianuarie, Klaus Iohannis a fost întrebat cum vede divergențele dintre partide, plecând de la disputele pe cine suportă costurile cu vaccinarea între Emil Boc și Vlad Voiculescu, până la contradicțiile între actualul și fostul ministru al economiei privind avizele Comisiei Europene pe schemele de ajutor pt IMM-uri. Președintele a răspuns următoarele:

„Ce numiți dumneavoastră dispute nu sunt dispute, sunt discuții. Într-o coaliție nu e ca la armată, e un organism viu, se discută. Iar din discuții se cristalizează soluțiile, e absolut normal să existe opinii foarte diferite într-o coaliție și e rolul conducerii coaliției să le modereze. Oamenii nu se ceartă, ei discută. De fiecare dată s-a ajuns la o concluzie. Sigur, pentru jurnaliști e deosebit de interesant de speculat aceste divergențe, doar că ei nu se ceartă.”, a declarat Klaus Iohannis, președintele României.





Comentarii
Adauga un comentariu