Local

Prognoza meteo în Iași în perioada 31 mai – 6 iunie 2021. Instabilitate atmosferică în primele zile din vară

Publicat: 31 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prognoza meteo în Iași în perioada 31 mai  6 iunie 2021. Instabilitate atmosferică în primele zile din vară
ANM a emis prognoza meteo în Iași pentru perioada 31 mai – 6 iunie 2021, perioadă în care se vor semnala precipitații și intensificări ale vântului

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru Iași, prognoză valabilă în perioada 31 mai – 6 iunie 2021. În cursul primei săptămâni din vara calendaristică, ieșenii vor avea parte de o vreme închisă, cu șanse ridicate de precipitații și cu valori sub normalul termic al perioadei

Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea pentru prima parte a săptămânii în curs, avertizare care cuprinde și județul Iași. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare valabilă până miercuri, 2 iunie, ora 10:00, și în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.

„În majoritatea regiunilor vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat și, pe arii restrânse, 25-50 de litri pe metru pătrat”, se arată în anunțul ANM.

Prognoza meteo în Iași pentru prima parte a lunii iunie 2021

Astăzi, în ultima zi a lunii mai 2021, vremea la Iași va fi una în general închisă. Se vor înregistra valori cuprinse între o minimă de 10 grade Celsius și o maximă de doar 18 grade Celsius. Ieșenii vor avea parte în general de precipitații, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat. Ieșenii vor avea și spre seară parte de o vreme închisă, cu șanse ridicate de precipitații.

Marți, 1 iunie 2021, în prima zi de vară calendaristică a anului 2021, vremea se va menține închisă, iar temperaturile vor fi sub normalul termic al perioadei. Astfel, se vor înregistra valori cuprinse între o minimă de 10 grade Celsius și o maximă de 18 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce șansele de precipitații se vor menține destul de ridicate. Spre seară pot apărea intensificări ale vântului. Și în săptămânile precedente, vremea în Iași a fost ușor instabilă.

Temperaturi sub normalul termic în județul Iași

Ieșenii vor avea parte de o vreme închisă și spre mijlocul săptămânii. Miercuri, 2 iunie 2021, se vor înregistra valori cuprinse între o minimă de 9 grade Celsius și o maximă de 17 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, vântul va sufla în rafale, în timp ce șansele de precipitații vor fi ușor mai reduse față de zilele precedente. Vântul va continua să sufle în rafale și spre seară, în timp ce șansele de precipitații vor fi ceva mai reduse. Joi, 3 iunie 2021, la Iași se vor înregistra valori cuprinse între o minimă de 13 grade Celsius și o maximă de 17 grade Celsius.

Cerul va fi parțial noros, vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce șansele de precipitații vor fi destul de scăzute. Seara, ieșenii vor avea parte de o vreme închisă, în timp ce vântul va continua să sufle slab până la moderat. Și în perioada lunii iunie din 2020, vremea a fost destul de închisă în zona Iașului.

Sfârșit de săptămână cu averse. Temperaturi scăzute în județul Iași

Vineri, 4 iunie 2021, la Iași se vor înregistra valori cuprinse între o minimă de 14 grade Celsius și o maximă de 17 grade Celsius. Pot apărea averse, în timp ce vântul va sufla în rafale. Vremea rea se va menține și spre seară, în timp ce vântul va continua să sufle cu putere. Sâmbătă, 5 iunie 2021, vremea la Iași va fi în general închisă, cu șanse ridicate de averse. Se vor înregistra valori cuprinse între o minimă de 14 grade Celsius și o maximă de 20 de grade Celsius.

Pot apărea averse, în timp ce vântul va sufla în rafale. Și spre seară pot apărea unele averse. Duminică, 6 iunie 2021, vremea la Iași va fi ceva mai plăcută. Temperatura aerului se va situa între o minimă de 15 grade Celsius și o maximă de 24 de grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce șansele de precipitații vor fi ceva mai reduse față de zilele precedente.

Adauga un comentariu