News Flash:

Programul echipelor romanesti in Europa League

14 August 2009
1508 Vizualizari | 0 Comentarii
Cinci echipe romanesti vor lupta saptamana viitoare pentru calificarea in grupele Ligii Campionilor (FC Timisoara) sau in grupele Europa League (Steaua Bucuresti, Dinamo Bucuresti, CFR Cluj, SC Vaslui). Ieri, UEFA a stabilit orele la care vor incepe partidele Dinamo - Liberec, Vaslui - AEK Atena, Sarajevo - CFR Cluj si Steaua - St Patrick`s. S-au stabilit si televizarile, intr-o mare masura, iar Vasluiul nu este o tinta pentru posturile tv, conform Onlinesport. Aventura europeana de saptamana viitoare va incepe cu partida FC Timisoara - VFB Stuttgart. Asa cum deja s-a stabilit de ceva timp, meciul de la Timisoara va avea loc marti, de la ora 21.45, urmand sa fie transmis in direct de TVR 1. In Europa League se vor disputa joi nu mai putin de 4 partide in care sunt implicate toate formatiile din Romania. Astfel, de la ora 20.30, Steaua intalneste St` Patrick`s, in direct pe Digi Sport, intr-un meci care se va disputa cu portile inchise. De la ora 20.45, in direct pe Antena 1, Dinamo va intalni Slovan Liberesc, in timp ce meciul dintre CFR Cluj si FK Sarajevo va fi transmis probabil de GSP TV (partida a fost cumparata tot de Antena 1, dar cum jocul ardelenilor se intersecteaza cu meciul lui Dinamo, este de asteptat ca partida sa fie transmisa de GSP TV). FC Vaslui si AEK Atena se vor intalni de la ora 21.00, insa din nou nu este interes din partea televiziunilor, cu toate ca moldovenii vor juca impotriva unei echipe cunoscute din Europa, in play-off-ul pentru Europa League. La fel cum s-a intamplat si la jocul cu Omonia Nicosia, dar si la intalnirile europene din anul trecut, probabil ca vasluienii vor vinde meciul pe o suma modica, iar partida va fi transmisa in direct de TVR, pe postul principal sau pe postul secundar.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2037 (s) | 22 queries | Mysql time :0.073682 (s)