Eveniment-Social

Programul institutiilor iesene in perioada minivacantei de 1 Decembrie

Publicat: 29 nov. 2015
1

Potrivit legii, zilele de 30 noiembrie si 1 decembrie sunt zile libere pentru salariati, fiind considerate sarbatori legale. Chiar daca majoritatea iesenilor vor sta acasa si se vor bucura de un week-end prelungit, cateva institutii iesene vor continua insa sa isi desfasoare activitatea. Cinci spitale vor asigura asistenta medicala de urgenta, atat pentru adulti, cat si pentru copii, in zilele de luni (30 noiembrie), de Sf. Andrei, dar si marti (1 Decembrie), de Ziua Nationala a României. Astfel, Spitalul Sf. Spiridon, Spitalul de Copii Sfanta Maria, Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie Cuza Voda, Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie), precum si Spitalul Municipal de Urgente Pascani vor ramane deschise pentru pacienti. Important de stiut este si faptul ca Serviciul de Ambulanta Iasi va functiona cu program normal. In ceea ce priveste Posta Romana, toate unitatile de lucru ale acestei institutii vor fi inchise pe parcursul acestor doua zile. Nici bancile nu au program cu publicul în aceasta perioada. Totusi, in zilele de 30 noiembrie si 1 Decembrie, marile magazine, mall-urile si hypermarket-urile functioneaza dupa un program normal de lucru.




Adauga un comentariu