News Flash:

Proiect de 18 miliarde lei la Facultatea de Fizica

15 Aprilie 2005
725 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un grup de cadre didactice de la Facultatea de Fizica a Universitatii Al. I. Cuza a reusit castigarea unui proiect de peste jumatate de milion de Euro •Impreuna cu un institut de cercetare din Bucuresti, universitatea ieseana va deveni un reper in cercetarea europeana in domeniul magnetismului molecular

Facultatea de Fizica a Universitatii Al. I. Cuza, impreuna cu institutul de cercetare ICT - CA Bucuresti, va demara un program de cercetare finantat de Uniunea Europeana (UE) cu suma de 525 mii Euro. Programul va fi lansat oficial la inceputul lunii mai si se va desfasura pe o perioada de patru ani, acum fiind discutat modul cum vor fi distribuite fondurile europene intre Iasi si Bucuresti. Programul face parte din proiectul european MAGMANet si, prin participarea la acest proiect, cele doua parti devin noduri intr-o retea de centre de excelenta in domeniul magnetismului molecular, alaturandu-se altor 14 astfel de retele din intreaga Europa. Unul din principalele obiective este intarirea capacitatii de cercetare prin formarea si perfectionarea de nou personal. Finantarea se va concretiza prin acordarea de burse pentru doctoranzi, precum si pregatirea si sustinerea de conferinte internationale. De asemenea, in domeniul cercetarii vor fi urmarite posibilele aplicatii in domeniul magnetismului la nivel molecular. Una din aceste aplicatii va fi in domeniul informaticii. Astfel, se incearca obtinerea de memorii magnetice care sa stocheze o mai mare cantitate de informatii. Grupul de cercetatori care se va ocupa de acest proiect este condus de profesor Alexandru Stancu, din partea Facultatii de Fizica din Iasi, si profesor Marius Andruh, din partea institutului de cercetare bucurestean. "Este foarte important ca am intrat in aceasta retea de institute de cercetare", a declarat ieri Stancu. Intrarea in acest proiect este privita ca un mare succes al fizicienilor ieseni. "Cei care au reusit aceasta performanta sunt un grup foarte activ de cercetatori formati la scoli internationale. Au o mare competenta in domeniu si aceasta a permis integrarea intr-o astfel de retea", a sustinut prorectorul Gheorghe Popa. O alta performanta realizata de Facultatea de Fizica din Iasi este integrarea intr-o retea de institute romanesti alaturi de Institutul de Fizica Tehnica din Iasi si de alte doua institutii din Bucuresti. Acesta performanta a fost obtinuta printr-o competitie acerba, fizicienii din Iasi concurand impotriva colegilor de la celelalte universitati din tara. Acest program are o finantare de 1,6 miliarde lei, bani acordati de Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS).

Proiectul MAGMANet

Uniunea Europeana a lansat programul MAGMANet pentru a sustine cercetarea sistemelor moleculare cu proprietati magnetice. In aceste domeniu, Uniunea Europeana (UE) este lider mondial si se doreste mentinerea pe aceasta pozitie prin unirea institutelor de cercetare specializate, din Europa si tarile partenere, in retele de excelenta. Astfel, se incearca sa se elimine fragmentarea cercetarii, urmarindu-se cresterea eficientei in domeniu si scaderea costurilor cercetarii. Cu reteaua formata de institutele din Iasi si Bucuresti, in Europa sunt 15 retele de centre de excelenta. Tot prin acest program s-a format Institutul European de Magnetism Molecular (EIMM). Acest institut a fost creat de UE prin contributia marilor universitati si a institutelor de cercetare in domeniu. EIMM va avea rolul de imbunatati pregatirea viitorilor cercetatori prin crearea unei legaturi virtuale intre institutele de cercetare. Se va incerca formare unui laborator virtual prin metoda E-learning, ceea ce va permite consultatii prin intermediul Internetului a tinerilor doctoranzi si va facilita schimburile de informatii intre institutele de cercetare.
Dragos LICA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1398 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028952 (s)