News Flash:

Proiect pentru reabilitarea pajistilor comunale

2 Iulie 2004
799 Vizualizari | 0 Comentarii
•Consiliile locale din comune vor fi nevoite sa suporte cea mai mare parte a lucrarilor de reabilitare

La Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi au fost facute demersurile pentru descentralizarea programului privind strategia de imbunatatire si exploatare a pajistilor. Programul de reabilitare pe termen lung vizeaza imbunatatirea calitativa a peste 100 de mii de hectare pajisti din judetul Iasi, din care o suprafata de 80 de mii de hectare reprezinta suprafete de pasune, iar restul de aproximativ 20 de mii de hectare, fanete. Reprezentantii DADR au afirmat ca momentan sunt trimise la fiecare comuna datele necesare in acest sens, in baza ordinului emis de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale prin care a fost aprobata "Strategia privind organizarea activitatii de imbunatatire si exploatare a pajistilor la nivel national, pe termen mediu si lung". Aceasta strategie cuprinde o serie de masuri tehnice si organizatorice pentru ameliorarea pajistilor, precum si responsabilitatile ce revin tuturor factorilor interesati, pentru punerea in valoare a pajistilor si producerea de furaje in conditii de eficienta economica ridicata. In baza strategiei mentionate, recent a fost elaborat proiectul "Programului de reabilitare a pajistilor in perioada 2005 - 2008", care a fost aprobat de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Acest program a fost intocmit la nivel de comuna, oras, municipiu si judet. Punerea reala si efectiva in valoare a pajistilor naturale ar trebui sa fie o preocupare permanenta, pentru asigurarea furajelor de volum de cea mai buna calitate, necesare hranirii speciilor taurine si ovine. Din datele furnizate de DADR reiese ca in acest sens vor fi acordate, incepand cu anul 2005, subventii pentru producerea si procurarea de samanta pentru insamantarea si suprainsamantarea pajistilor. Consiliile locale din comune vor trebui sa suporte toate cheltuielile care deriva din actiunile de reamenajare a pajistilor. Astfel, din banii proveniti din taxele de pasunat sau din valorificarea materialului lemnos nevaloros de pe aceste pasuni, autoritatile locale vor trebui sa execute lucrari de fertilizare, corectare a aciditatii solului, desecari, precum si defrisari ale materialului lemnos nevaloros.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1950 (s) | 22 queries | Mysql time :0.052062 (s)