Actualitate

Proiectie de film speciala, in aceasta seara, la Casa de Cultura a Studentilor Iasi – UPDATE FOTO,VIDEO

Publicat: 19 apr. 2015

In aceasta seara, incepand cu ora 19:00, in Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor (CCS) este programat un eveniment aparte. Totul este legat de proiectia unui film ce-l are in prim-plan pe unul dintre cei mai importanti preoti din tara noastra: Gheorghe Calciu. Intrarea la reprezentatie este libera.

„Filmul realizat de regizorul american de origine romana Andu Negoita este un documentar artistic despre viata si patimirile parintelui Gheorghe Calciu. Cunoscut prin activitatea sa anticomunista, parintele Calciu a fost detinut politic timp de 21 de ani in cele mai cumplite inchisori comuniste – la Pitesti, Gherla, Jilava si Aiud. In 1977, pe cand era profesor la Institutul de Teologie din Bucuresti, a tinut sapte predici in saptamanile Postului Mare, dupa care a fost arestat si incarcerat din nou, pana in 1984, cand a fost eliberat si expulzat in Statele Unite ale Americii, la presiunea lui Ronald Reagan si a Papei Ioan Paul al II-lea. Din 1985 pana in 2006, parintele si-a continuat activitatea misionara in Alexandria, Virginia, in zona Washington DC. S-a stins din viata in 2006, fiind inmormantat, conform dorintei sale, la Manastirea Petru Voda din judetul Neamt”, arata Florin Cintic, actualul director al Arhivelor Nationale Romane Iasi. De reamintit ca la acest moment va fi prezent regizorul Andu Negoita, iar ca invitati speciali fiind academicianul Alexandru Zub si scriitorul Marcel Petrisor.

Citeste si: Piesa despre sexul femeii, la Casa de Cultura a Studentilor Iasi





Adauga un comentariu