Titlurile zilei

Proiectul de raport de la Ministerul Sănătății dă de pământ cu cei din conducerea Spitalului „Sf. Spiridon”. Se așteaptă demiterea lui Dan Timofte și a membrilor din comitetul director!

Publicat: 29 sept. 2022
_____ Vizualizări 26 Comentarii
Proiectul de raport de la Ministerul Sănătății dă de pământ cu cei din conducerea Spitalului Sf. Spiridon. Se așteaptă demiterea lui Dan Timofte și a membrilor din comitetul director
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au ajuns în situația de a achiziționa din banii proprii medicamentele

Dan Timofte a fost numit manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași în luna decembrie a anului 2020, urmând ca în septembrie 2021 să câștige concursul pentru ocuparea postului de manager general organizat de către unitatea medicală. În mai puțin de 2 ani de management defectuos, Dan Timofte a pârjolit bugetul Spitalului „Sf. Spiridon”, aducând unitatea medicală în pragul colapsului și punând în pericol atât siguranța pacienților, cât și pe cea a personalului medical.

După luni de nepăsare, situația are o singură rezolvare: demiterea conducerii Spitalului „Sf. Spiridon”

Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au ajuns în situația de a achiziționa din banii proprii medicamentele și materiale sanitare pentru a-și salva pacienții. Confruntându-se cu o mulțime de lipsuri, mai multe persoane din cadrul spitalului au ajuns în pragul disperării, considerând că o ultimă speranță ar fi să sesizeze situația Ministerul Sănătății. Prin urmare, după nenumărate sesizări, în luna iulie 2022, o comisie de la Serviciul de Control în Sănătate Publică a venit la Iași special pentru a analiza neregulile de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” a pus în pericol viețile pacienților și ale personalului medical

În data de 19 septembrie 2022, la Spitalul „Sf. Spiridon” a ajuns proiectul de raport al Ministerului Sănătății, cu numărul BAPI 974/19.09.2022, de unde reiese clar că Dan Timofte a falimentat unitatea medicală și, împreună cu comitetul director, format din Lidia Ionescu, director medical, Mariana Loghin, director financiar, și Cristina-Petronela Chiriac, director îngrijiri medicale, a pus în pericol viețile pacienților și ale medicilor ce își desfășoară activitatea în spital. Ducând permanent lipsă de medicamente și materiale sanitare, doctorii au fost nevoiți să salveze pacienții cu mâinile goale sau să achiziționeze din banii proprii cele necesare desfășurării actului medical.

„În domeniul achizițiilor publice, s-a constatat că la nivelul spitalului nu este asigurată organizarea stocurilor (de medicamente, materiale sanitare și reactivi), în așa fel încât permanent să existe unul de urgență. Nu se constată o conștientizare de obligativitate a asigurării acestor stocuri într-o unitate sanitară de categoria 1 A de urgență”, se arată în raportul preliminar.

Analizând proiectul de audit intern al Ministerului Sănătății, reiese că atât managerul unității, cât și membrii comitetului director nu au acordat importanța cuvenită în conducerea unității medicale. Prin urmare, s-au pus în pericol actul medical și viața pacienților, situație care poate duce la încetarea contractului de management.

Astfel, conform art. 184, aliniatul 1, litera j, contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează în următoarele situații:

„în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienților sau a salariaților”.

Managerul Dan Timofte a pârjolit bugetul Spitalului „Sf. Spiridon”!

Comisia de la Serviciul de Control în Sănătate Publică care a analizat neregulile din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” a constatat că în cadrul unității medicale există sincope în asigurarea cu medicamente și materiale sanitare, toate acestea afectând grav derularea optimă a actului medical.

Aspectul cel mai grav care îl îngroapă pe Dan Timofte îl reprezintă modul de asigurare a echilibrului financiar, a gestiunii financiare în ceea ce privește un management eficient și eficace. Astfel, din situațiile financiare raportate de către spital la Ministerul Sănătății s-au constatat următoarele:

„în anul 2020, la fiecare trimestru de raportare, inclusiv la sfârșitul anului 2020, s-a înregistrat de fiecare dată excedent financiar”.

Începând cu anul 2021, spitalul a înregistrat deficit și plăți restante la fiecare trimestru de raportare, respectiv 31.12.2021. Analizând situația stocurilor și situațiile financiare, nu se constată o evoluție pozitivă. Cu toate acestea, valoarea facturilor neachitate la termen, în data de 31.12.2020, era de 323 de lei, sub 30 de zile de la termenul scadent de plată. Până în data de 31.12.2021, valoarea facturilor neachitate la termen crește la 5.748.461 de lei, din care 149.774 de lei peste 120 de zile de termenul scadent, deja arierate în august 2022.

Pentru a dezvălui starea în care a adus Dan Timofte unitatea medicală vom prezenta situația plăților restante în anul 2021. În aprilie, facturile restante aveau o valoare de 1.646.412 lei, în mai fiind de 1.370.557 de lei. În iunie 2022, facturile restante erau de 647.882 de lei, urmând ca în iulie valoarea lor să fie de 2.052.272 de lei, iar în august de 4.423.748 de lei. Pentru luna septembrie, plățile restante au avut o valoare de 2.656.651 de lei, urmând ca în octombrie acestea să fie de 1.755.335 de lei. În luna noiembrie a anului 2021, plățile restante au avut o valoare de 1.966.271 de lei, iar în decembrie de 1.498.256 de lei.

În anul 2022, plățile restante continuă și se măresc, ajungându-se la arierate.

Situația se prezintă astfel: 3.027.777 de lei pentru luna ianuarie, 3.448.242 de lei – în februarie, 2.162.264 de lei – în martie, 2.294.347 de lei – în aprilie, 3.578.205 lei – în mai 2022 și 2.465.419 lei – în iunie.

Dintre acestea, în anul 2022 s-au înregistrat datorii restante peste 90 de zile, după cum urmează: 21.028 de lei – în martie, 146.572 de lei – în mai, 194.538 de lei – în iunie și 4.802 lei – în iulie.

În anul 2022 s-au înregistrat și plăți restante de peste 120 de zile (arierate), după cum urmează: 31.719 lei – în martie, 52.747 de lei – în aprilie, 51.907 lei – în mai,  266.977 de lei – în iunie și 149.774 de lei – în august.

În acest context, conform art. 184, aliniatul 1, litera p, din legea 95/2006:

„În cazul existenței a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”, contractul de management, respectiv de administrare, încetează.

Conform art. 187, alin. (10), lit. f a legii 95/2006, în astfel de situații, Consiliul de Administrație

„propune revocarea din funcţie a managerului şi a celorlalţi membri ai comitetului director, în cazul în care constată existenţa situaţiilor prevăzute la art. 178, alin. (1) şi la art. 184, alin. (1)”.

Singura rezolvare în cazul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași este demiterea lui Dan Timofte și a membrilor din comitetul director

Dan Timofte are la dispoziție un termen de 15 zile pentru a veni cu explicații în ceea ce privește situația unității medicale la conducerea căreia se află. Cu toate acestea, dacă proiectul de raport de la Ministerul Sănătății dă de pământ cu conducerea Spitalului „Sf. Spiridon”, este de așteptat ca raportul final să îngroape definitiv actualul management.

Recomandarea comisiei de audit este: „Studierea cu celeritate în cadrul Consiliului de Administrație a plăților restante și arierate din perioada de derulare a contractului de management și punerea în aplicare a art. 184 (1) din Legea 95/2006. Se face, în același timp, recomandare către Ministerul Sănătății să analizeze cu celeritate situația plăților restante și arierate, după caz, pentru a pune în aplicare prevederile art. 184 (1) din Legea 95/2006 – Încetarea contractului de management”.

În acest caz, Consiliul de Administrație și managerul au la dispoziție 15 zile să aducă un punct de vedere.

Dan Timofte este conștient de faptul că a adus spitalul în pragul dezastrului, de aceea, deși reporterii BZI i-au solicitat luni, 26 septembrie 2022, o copie după proiectul de raport de la Ministerul Sănătății, a declarat că documentul nu a ajuns încă la Spitalul „Sf. Spiridon”. După aceasta, dându-și, probabil, seama că reporterii BZI ar putea ști din alte surse că proiectul de raport este ajuns, Dan Timofte a transmis, în data de 27 septembrie 2022:

„La Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Spiridon» Iași s-a primit, deocamdată, un proiect de raport la care se vor aduce completări și puncte de vedere. În momentul în care va fi primit raportul final, se vor comunica informațiile solicitate”.

Managerul spitalului nu a dorit să le ofere reporterilor acces la document, conștient fiind că acesta conține informații care sancționează managementul defectuos de care a avut parte spitalul în ultimii aproape 2 ani. Dan Timofte a precizat că va furniza reporterilor doar raportul final.

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a ajuns pe marginea prăpastiei din cauza lui Dan Timofte și a membrilor din comitetul director, situație confirmată clar de către proiectul de raport de la Ministerul Sănătății. În acest context, rezultatul raportului final este clar: demiterea lui Dan Timofte și a  membrilor din comitetul director!

Comentarii
  • Din comitetul director, Director Financiar Contabil interimar, a fost pana acum 3 luni Ursanu Catalin Ionut, care a adus Spitalul in aceasta situatie impreuna cu Daniela Antoneta Nechifor sef interimar Achizitii Publice . Documentele vorbesc. Ursanu la examenul pt ocuparea postului a luat nota 3.18 . Oare nu-i evident dezastrul cu un asa specimen pus/impus politic ? Mariana Loghin in urma promovarii examenului este director financiar de la sfarsitul lunii iunie 2022. La fel si Cristina Chiriac, a venit din martie 2022 care a inlocuit-o pe Tatiana Mavropol care a fost cu rol de paravan.Nechifor si Ursanu vor raspunde impreuna cu dr Ionescu Lidia si Timofte.

  • Lucrez in acest spital de multi ani: nu mi-a fost dat niciodată să trăiesc momente ca cele din prezent, in care ,sa-mi fie groaza și teama sa vin la spital din cauza lipsei acute de materiale sanitare de baza, medicamente,reactivi…Nu mi-am imaginat că acest coleg al nostru este atât de inconștient ca nu poate si nu stie sa conduca spitalul! Il cunosc,nu comentez competențele profesionale! Dar, Dane du-te frate in sala de operație! Acolo este locul tău! Nu ne omori si pe noi! Treziti-va si voi,colegii mei sefi de secții clinice!

  • Un jegos de manager in frunte cu toata echipa de management.
    Desi am atația bani datorii si simt ca vor pleca, au scos zilele acestea licitatie cu dedicatie!
    Sa mai faca si gura lor un ban „cinstit”. Apoi, cine va plati acele achizitii, treaba lor. Faliment scrie pe acest spital sub conducerea acestor dobitoci. Niste cretini oligofreni. Dobitoci puși in functii publice pentru a ruina un spital. Nu gandesc nici cat o pruna uscata. Animale ce ar trebui tratate ca niste animale. Dar daca tot personalul din spital, in frunte cu doctori renumiti si asistenti dedicati meseriei nu iau atitudine, ce sa mai rezolvi? Ce sa mai faci? Plecati ma capurile in continuare. Ca veti ajunge in șomaj ca niste oi!!!

  • verificați o pe Cristina Chiriac, directoarea ddvingrijire, o demență care duce vorba de colo colo, inventeaza situatii si discutii ca sa bage coldgii in necazuri.o betiva care ani de zile a falsificat montajul figurant prezenta dar era în audit plecată la alte spitale în țară. o demență care da dispoziție birourilor RUNOS, SPIIAM, FINANCIAR, CONTABILITATE, ACHIZITII, IT,ATA.face ședință unde vorbeste ca o tampit a fără rost, nu stie ce atributii are in spital,se da sefa la biroul management.ii urăște pe cei din biroul management calitate, acum câțiva ani a concurat la acest birou , nu a luat examenul si drept răzbunare a făcut sesizări împotriva noii colege precum că lipsește de la munca.in medicală 1 a fost asistenta șefa unde a falsificat rapoartele covid, a falsificst pontajele.a lasat un dezastru si o mizerie.toti colegii au răsuflat ușurați că au scăpat de o debilă.e o femeie malefică care doar urla jicneste minte.a făcut anonime împotriva managerului cand timofte a numiti pe Mavropol nestiind ca va ajunge directoare.isi urăște asistentele sefe ca au fost loiale Simonei Hurjui si Petronela Mavropol.a lasat o familie fără casa.isi barfește managerul si directorul medical.face sedinte la sanchi zilnic unde una vorbeste alta trece in procesul verbal de ședință.in cerc restrâns Se prezinta viitorul manager.e un om rău care te linguseste ca o jigodie apoi te reclama.toti salariații se feresc de ea.e cel mai slab director de îngrijire și a fost cea mai slabă asistenta șefa.un om malefic, de proasta speță care a păcălit spitalele ca vor lua acreditarea , le a luat banii de consultanta si spitalele nu au fost acreditate.o demență mizerabilă care a distrus tot colectivul de asistente sefe.un om diabolic.feriti va de ea.

  • Un director incompetent, cu o privire lipsita de omenie fata de pacienti. Dar, nu uitati de membrii Consiliului de Administratie, in frunte cu medicul fara de pacienti, CEPOI. Amandoi, lichele politice care au falimentat un spital etalon, in care noi lucram de atatia ani. Nu exista medicamente( pacientii striga de durere, ne facem ca nu auzim sau le punem ser fiziologic. Este inuman, contrar pregatirii pe care o avem si a dedicatiei fata de pacienti!

  • cristina chiriac își tine în teroare asistentele sefe, le pune sa faca proceduri pe care apoi le numește broșuri cu proceduri, lucru ilegal , trecând peste biroul management calitate.nu a dat argument serios pentru ce anume aceste lucrări.minte conducerea spunând lucruri urate despre asistentele sefe, apoi invers, spune asistentelor sefe ca timofte si Ionescu nu fac nimic dar iau bani frumosi pe card la salariu.o minte bolnavă care nu stie ce rau sa mai faca .isi abroga orice merit , deși nu are nicio contribuie. îl săpa pe timofte din prima zi de director de ingrijire.si a dorit această funcție de ani de zile.barliba a dato afara din birou, venea si se autonumea director de ingrijire.cu el nu ia mers dar cu timofte da ca e slab.a fost numită de Cepoi cu forta deși era cea mai slabă asistenta șefa .o proasta si o needucata.isi vorbeste de rau colegii dar pe față ii linguseste.umbla si băută uneori.a falsificat acte si a încasat bani ilegali.a făcut numeroase grupuri de wathaps numite grupuri de lucru dar cu scopul periculos de a urmari colegii.a țesut golancă o pânză de păianjen de intrigi si minciuni.are un joc duplicitar, vorbeste rau de manager, ionescu, loghin de care spune că nu va da salarii .în cadrul ședințelor care sunt adevarate plenare de partid comunist , spune că doar ea se zbate pentru spital.timofte si Ionescu nu fac nimic.in directie la birouri ii linguseste si le spune doar ce vor ei să audă dar de fapt ii minte ca să i bage în necazuri.e zilnic în birou la Cepoi unde fac reclamații la minister cu gândul ascuns de a ajunge ea manager.nu a făcut nimic în calitate de director de îngrijiri, doar barfa, rapoarte false,amenințări cu comisia de disciplină.cat rau a făcut ea nu a facut nimeni în istoria spitalului.e cea mai slabă și periculoasă directoare de îngrijire din spital. timofte e naiv dar e prima care îl da pe tobogan. face controale cu cornelia de la bmf fără ca managerul sa știe, face rapoarte cu lipsuri si chiar ea le trimite la minister ca anonime.are o scoala pe ea individa de zici ca e din filmul dinastia tudorilor .verificați la Runos primele rapoarte covid , sunt falsificate de ea la medicală. verificați pontajul ei la medicală 1 ca asistenta șefa, veti gasi falsuri.la asta se pricepe , jigniri falsuri si luat bani multi necuveniti.e cea mai periculoasă salariata din spital.feriti va de ea.in medicală 1 stim toți ce catastrofa era.o golancă si un crocodil infect.dubleaza toate mesajele conducerii pentru a da impresia ca ea conduce si pentru a si construi o falsă autoritate.nu e în toată România un director de îngrijire mai periculos ca ea.

  • Antena 3 ! Realitatea ! Digi 24 ! Asociatiile de pacienti ? Alooo @ Domnu Barbu ! Ajutati acest spital domnule ! Mor pacientii cu zile din cauza acestor incompetenti ! Sa vina televiziunile sa stea de vorba cu tot personalul spitalului si sa vada cum sufera pacientul din cauza acestor lipsuri.

  • Chiriac cristina este o nulitate cu acte,sunt în spital asistente, asistenți, asistente sefe , care sunt capabile sa îndeplinească atribuțiile de director de îngrijire.de ce s a încurcat directorul medical si managerul cu această destrăbălată?

  • Persoana care a scris comentariul sub anonimatul de „eu”, comentariu scris la ora 5:40 am, este Cristina Chiriac. Cristina Chiriac a scris acel comentariu. Atenție manager Timofte, atentie Dr. Ionescu la această persoană Chiriac.

  • un manager puternic nici nu ar fi permis ca un om precum chiriac Cristina i sa treaca prin fata spitalul dar sa o mai angajeze ca director de îngrijiri.o neica nimeni care a dat din coate si din fund ca sa ajunga director de îngrijire. a ajuns.ce a făcut? doar rau, mult rau.un sobolan de director de îngrijiri.

  • Chiriac pe unde a fost prin clinici a plecat cu huo.Nimeni nu are o vorbă bună despre a aceasta femeie. Pacat de manager și de directorul medical că s-au făcut de râs cu o așa persoană în conducere, dar nu au avut ce să facă, le-a fost băgată abuziv în conducere, dar este ignorată de toată conducerea. In cercuri restrânse ii zice managerului Dănuț, dar managerul o ignoră total.La ședințe are o privire și o coafura de te apuca râsul. Are câteva asistente șefe care ling ușa ei, dar evident că acele asistente au și câștig. Țipă la ședințe că de ce nu am făcut aia, de ce nu am făcut cealaltă, dar când este întrebat ce sa facem, schimba vorba, spunând că ne-am saturat de bine. Alo, doamna directoare, când erai asistenta șefă, cate ore ai stat la serviciu, câte sarcini ai îndeplinit când erai subordonată fostelor directoare, după care oftează 98%dintre asistentele șefe. Greșești dacă ai impresia că nu o sa răspunzi pentru măgăriile făcute. Domnule manager va respect, doamna director medical va respect, va respect pe toți care aveți funcții de conducere, dar omul Chiriac, nu are ce sa caute în spital. Nu te poți compara cu nici o fosta directoare, tu femeie tu te compari cu Mavropol sau cu Agapiei sau Hurjui?? Nici în visele tele.

  • Chiriac cristina director de îngrijire este șefa asistentele sefe, dar nu are nicio autoritate morala in fața lor , toate o suporta ca le a fost bagata cu forta.este un om slab profesional care doar amenință si jicneste.nu oferă valoare grupului de asistente sefe.e de factura proasta, negativista si rea.e chiar îndrăcită.minte cu o lejeritatea conducerea.managerul ar fi ok, îl respectăm, directorul medical ar fi ok, îl respectăm, dar aceasta individa cocoțată director este o rusine si o umilire pentru aceste asistente sefe.ea stie ca nu are nicio valoare si se răzbuna pe asistente sefe cu excepția rol, bmf, arși.acolo e cuibul ei de lîngăi. Chiriac cristina esti o rusine pentru acest spital.esti o impostoare care nu vei ajunge niciodată la valoarea speranței Agapie, simonei Hurjui, petronelei Mavropol.esti un rahat în ploaie vopsit în prăjitură.pacat ca trebuie să suporte asistentele sefe asa un deșeu ca tine

  • Chiriac cristina a fost si în comisia de disciplină cand era Barliba.cum de a ajuns o excroaca directoare de îngrijire ?? umbla ca o nălucă prin spital fără un rost.asa este, are cateva asistente sefe care o ling bine, cris, michișor, corneluș, adinuș, dar nici ea de bine ci tot de scarba si nevoie.nu dăm niciuna nici doi bani pe chiriac Cristina.sa va feriți toți salariatii de ea.e o dementă.

  • cu cristina chiriac te apuca râsul, e un brand de prostie si răutate.o femeie jalnică, ea intre asistentele sefe e precum bălădăile intre trandafiri.un măgar intre oi sau proasta liberă pe ulițele satului.o tampita

  • Anonim, tu de ce nu le spui deschis? In viata, totul se afla. Nimic și nimeni nu va rămâne nepedepsit. Chiriac a supraviețuit numai din minciuni, blamand, hărțuind și călcând în picioare oameni. În curând va veni și timpul de glorie al oamenilor care au fost călcați în picioare, a celor blamați și hărțuiți. Puțini la număr nu sunt.

  • Una tare că să dea bine la imagine. Blonda Chiriac și-a etalat pe Facebook poze in care eticheta că este împreună cu Dan Timofte. Alo blondo cum se face că postarea nu este și la Facebook la Dan și nici la Vladimir. Oare acești doi domni de ce au dat reject la postarea in care i-ai etichetat ? Știm, nu le-au plăcut etichetarea.O ,da se știe blondo , degeaba vrei sa pari că ești în grațiile managerului că știm că nu este așa. Ce îți mai place fală , dar ești sub fală. Ai căzut singura in propriul rahat ca actorul din filmul pisica alba , pisica neagra de Emil K.. Vezi tu blondo , cine știe , cunoaște. Și încă câte se cunosc despre tine. Cum poți blondo sa joci acest spectacol ieftin când tu vorbești conducerea de rău?

  • Pe bune?????!!!! Pe bune ???!!!! Să etichetezi așa de flori de tei. Duduia asta chiar că este în stare de orice. Pe mine m-a etichetat??? De ce ,nu m-a etichetat că sunt bărbat frumușel??

  • Doamne ferește, nu este de gluma. Aici este de plâns, nu de râs. Nu înțeleg de ce nu se ia măsuri cu o asemenea angajată, cei din minister trebuie anunțați. Să fii in comisia de disciplină sancționată, sa faci probleme prin secțiile unde ai lucrat, să nu ai tu o vorbă din partea celor pe care ii conduci, apoi tu fosta sancționată sa conduci, este ca și cum s-ar pune un alcoolist sa păzească damigeana cu vin. Dacă știrea despre aceasta femeie este adevărată, eu va spun că cei din conducerea cea mare, nu acceptă așa ceva daca li s-ar spune. Sunt angajata tot în domeniu și știu un caz similar la noi în Vrancea, și după sesizarea făcută la minister, în două săptămâni persoana reclamată a fost destituită, cercetată disciplinar și pusă să plătească. In cazul de față, doamna aceasta își pierde și funcția pe care a avut-o în trecut, aceea de asistenta șefă. Pacat de un așa mare spital. Și acum o întrebare pentru mine, asta dacă poate cineva să-mi răspundă. Aceasta doamna, se mai prezintă în fața managerului, mai poate să-și spună punctul de vedere în fața managerului sau a subordonaților din spital? Eu daca as fi manager, nici pomeneală de așa ceva. Păcat, mare păcat. Doamne, câți asistenți și asistente competente sunt in Romania și nu au posibilitatea să ajungă cineva din cauza unor persoane care apelează la tot feluri de tertipuri ca să conducă. Ce am citit la comentarii despre doamna, m-a îngrozit.Sot are doamna? Ce spune soțul? Copii are? Ce spun copiii? Josnic sa apelezi la lucruri defăimătoare ca să ajungi șefă, și in final sa ajungi o defăimare.

  • Blondo, pentru RAO, înaintea ta au fost multe asistente care au luat acest premiu. Pentru cine nu știe, că să iei acest premiu trebuie sa cotizezi financiar, adică să plătești înscrierea , și cum nu s-a înscris nicio asistenta pentru aceasta conferință , iar tu blondo fiind singura înscrisă , este normal că tu să primești premiu , pentru că cineva trebuia să-l primească . Dacă participa știi tu cine de la oftalmologie , iar erai pe tușă că o mătușă.Iar ai căzut în mireasma proprie de rahat . Nu te mai da wow că ești bau , bau. Subiect de cancan. Așteptăm cu nerăbdare alte postări ca să avem să ne dam coate prin spital pe la ședințe când te vedem și te auzim spunând că ești un etalon pentru spitalul Spiridon. Am vrea sa te auzi și să te vezi în același timp când vorbești la ședințe .

  • cristina chiriac este un nimeni , un personaj sinistru care trăiește din minciuna, manevra, umilințe și jicniri însă nu toți stau in genunchi in fata ei, sunt oameni , colege , salariate care nu se tem de această debilă isterică.nu toti ne lasam manevrati de pupăză asta nesimțită.toti salariatii asistenții sefi stim de falsurile ei din medicala 1 cu rapoartele covid si cu pontajele falsificate de ea.toti stim ca baga oamenii nevinovati în necazuri.toti stim ca e diabolică în înscenări și manevre mari pe la spate.toti salariații asistente sefe stim ca joci un teatru ieftin, la sedintele tale te ascultam cum delirezi ore si nu spui nimic.suntem asistentele sefe unite si vom scapa de tine om rău si slab profesional.duci vorba de colo colo si spui doar minciuni.toti ne punem întrebarea dacă esti întreaga la minte.feriti va de cristina chiriac.e un om malefic.e elena ceaușescu.ai avut șansa să arăți altceva dar ai vorbit ca proasta peste tot numai aiurea si ai distrus tot.degeaba spui ca are cineva ceva cu tine, nu are nimeni nimic dar ai vorbit ca proasta oameni puternici si buni profesional,ai vrut să îți arăți puterile cu cei drepți și corecți dar nu iti merge.se va afla toată golania făcută de tine în medicală 1 cat ai fost asistenta șefa.se va face dreptate interloapo

  • Haoleu sunt interlopi infiltrați ? Interlopii sunt pericolosi aveți grijă mare că vine madam interlopa cu lopata și va baga la sac.

  • Cineva mai sus spunea că directorul economic a primit nota 3 la examen, dar , directoarea de ingrijiri ce nota primea dacă examenul era pe bune? Eu cred că nu lua mai mult de 2. La examenul de la medicala 3 a venit cu lucrarea de acasă, la examenul de la medicala 1 i s-a dat nota 8 din milă fiind singura candidata și lingând ușa Speranței zilnic. Hai sa nu vorbească aceasta directoare de îngrijiri de competență, că este sub nivelul unei asistente de policlinica ca și pregatire profesională. Cum să meargă spitalul bine cu o așa catastrofă. Dacă era Birliba manager, avea curaj aceasta asistenta să dea examen pentru postul de director de îngrijiri. Dacă ieșea Birliba pleca cu coada intre picioare din tot spitalul.

Adauga un comentariu