News Flash:

Proiectul TERMOGAZ, considerat o utopie de RADET

15 Ianuarie 2002
829 Vizualizari | 0 Comentarii
•Directorul TERMOGAZ, Lucian Leonte, vrea sa puna in aplicare un sistem de furnizare individuala a agentului termic •Fiecare apartament va avea teava proprie de alimentare, care va pleca de la subsol •RADET considera ideea ca fiind o utopie

Directorul TERMOGAZ vrea sa puna in aplicare un proiect de distributie individuala a agentului termic in apartamente. Ideea consta in principal in amplasarea coloanelor de caldura pe casa scarii si nu in apartamente, asa cum sunt in prezent. "Proiectul pe care vrem sa-l demaram ne va da posiblitatea ca pe viitor sa-i putem debransa pe cei care nu platesc. Vom putea realiza acest lucru pentru ca vom instala coloanele de caldura pe casa scarii, iar din acestea vom alimenta fiecare calorifer in parte. Fiecare apartament va avea robinet propriu si contor de masurare a energiei pe care o primeste", a declarat directorul TERMOGAZ Lucian Leonte.

Reprezentantii TERMOGAZ sustin ca instalarea acestui sistem va fi destul de ieftina. "Fiecare apartament va avea de platit in jur de 1 milion de lei. La cei care sunt cu plata la zi le vom instala noi, din fondurile proprii. La sfarsitul lunii februarie, vom incepe experimental lucrarile la instalarea acestui sistem intr-un bloc", a adaugat Leonte. Ideea lansata de directorul TERMOGAZ a starnit critici aspre din partea RADET.

"Acest proiect a fost facut de catre inginerii Regiei de Termoficare in anul 1992 si a fost depus la registratura Primariei. Probabil Lucian Leonte l-a preluat de acolo. Noi nu l-am putut pune in aplicare, pentru ca ar fi costat enorm. Este imposibil de realizat, asa cum sustine Lucian Leonte", ne-a declarat directorul RADET, Romeo Mistreanu.

Conducerea RADET sustine ca acest proiect este imposibil de realizat cu numai un milion de lei de apartament. "Nu poti bransa toate caloriferele de la o singura teava instalata pe casa scarii; de la aceasta teava trebuie sa tragi alte tevi, pentru a racorda caloriferele. Teava nu este o bucata de ata pe care sa o lipesti de perete si sa te plimbi cu ea prin toata casa; trebuie plecat de la subsol cu patru tevi pentru a alimenta toate caloriferele. Materialul este foarte scump. Nu se poate realiza acest proiect nici cu 5 milioane de lei de apartament", ne-a declarat directorul tehnic al RADET, Vasile Enache.

Pe de alta parte, inginerii de la RADET pun la indoiala capacitatea TERMOGAZ de a pune in aplicare acest proiect. "Si sa faci un studiu de fezabilitate a acestei investitii trebuie sa ai in spate ani grei de vechime in instalatii. Un om care nu a pus o teava in viata lui, cum este Leonte, nu poate sa faca proiecte de acest gen", a declarat C.Ciofu, inginer la RADET.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

termogaz lucian leonte radet primariei romeo mistreanu vasile enache
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1465 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032609 (s)