Eveniment-Social

Proiectul transfrontalier „Despre noi, cu noi, pentru voi”, un nou context al comunicării și colaborării cu Republica Moldova

Publicat: 21 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Proiectul transfrontalier Despre noi cu noi pentru voi un nou context al comunicării și colaborării cu Republica Moldova
Liceul Teoretic de Informatică a lansat proiectul transfrontalier „Despre noi, cu noi, pentru voi”, care se va derula pe o perioadă mai amplă, de patru ani, în parteneriat cu Instituţia Publică Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe din Chișinău

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău se vor implica în următorii 4 ani într-un proiect transfrontalier intitulat „Despre noi, cu noi, pentru voi”. Proiectul are drept scop proiectarea și implementarea de activități culturale și didactice comune între elevii ieșenii și cei din Republica Moldova, care să le dezvolte spiritului cooperant și participativ.

Prof. dr. Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, este de părere că în cei 30 de ani de parteneriat cu Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău a putut observa calitatea învățământului din Republica Moldova, implicarea de care dau dovadă în permanență atât elevii, cât și cadrele didactice.

Prof. dr. Adina Romanescu: ”Ne dorim să identificăm acele spații comune din disciplinele de studiu și să creăm resurse didactice moderne și eficiente”

Liceul Teoretic de Informatică a lansat proiectul transfrontalier „Despre noi, cu noi, pentru voi”, care se va derula pe o perioadă mai amplă, de patru ani, în parteneriat cu Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe din Chișinău.

Proiectul este inițiat și coordonat de doamna prof. Daniela Zaharia din partea Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și de doamna prof. Ina Borcoman, reprezentanta Centrului de Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău, Republica Moldova.

„Avem un parteneriat pe care l-am dezvoltat timp de 30 ani cu Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău, prin intermediul căruia am avut ocazia să constatăm nivelul valorii școlii din Republica Moldova, implicarea deosebită a elevilor și profesionalismul dascălilor. De anul acesta, colaborarea va fi de altă natură, căci proiectul se adresează nu doar elevilor, care vor avea ocazia de a face un schimb eficient de experiență, lucrând în echipă cu cei din Chișinău la realizarea diferitelor produse, ci și profesorilor. Ne dorim să identificăm acele spații comune din disciplinele de studiu și să creăm resurse didactice moderne și eficiente, pe care să le punem la dispoziția tuturor”, a precizat prof. dr. Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași.

Bibliotecă virtuală prin Proiectul transfrontalier „Despre noi, cu noi, pentru voi”

Proiectul transfrontalier „Despre noi, cu noi, pentru voi” își propune o serie obiective extrem de îndrăznețe. În primul rând,  inițiatorii săi își propun să proiecteze și să implementeze activități culturale și didactice comune, care să conducă la dezvoltarea spiritului cooperant, participativ al elevilor și profesorilor. Totodată, în cadrul proiectul se dorește să se promoveze competențe și atitudini care să stimuleze redescoperirea spațiului identitar, dar și a altor spații culturale, dar și să se realizeze un schimb de bune practici între profesorii celor două instituții, concretizat într-o bibliotecă virtuală care să cuprindă resurse digitale din diferite domenii.

„Această primă activitate, constând într-un dialog on-line cu partenerii noștri, a fost de mare interes mai ales pentru elevii participanți, căci au avut deja prilejul să constate că au foarte multe lucruri în comun, dar și multe de învățat unii de la alții. Au fost încântați să vorbească despre pasiunile lor, despre realizări și idealuri și, în egală măsură, și-au propus să devină buni prieteni. Suntem cu toții convinși că va fi o oportunitate deosebită de a face alte lucruri frumoase și de valoare, așa cum ne-am obișnuit la LIIS și cum știu că se realizează și la instituția parteneră”,  a completat directorul adjunct, prof. Mihaela Acălfoaie, în legătură cu proiectul transfrontalier în care se implică Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași.

Adauga un comentariu