Remedii naturiste

Propolisul, analgezicul de 5 ori mai puternic decat novocaina

Publicat: 22 dec. 2010

Chiar daca este un produs secundar al stupului, propolisul are o valoare terapeutica deosebita. Propolisul este materialul din care isi construiesc albinele fortificatiile de aparare impotriva diferitilor dusmani: microbi, bacterii, ciuperci, soareci, etc. Cu aceasta substanta ce contine, indeosebi, ceara, polen, sucuri de muguri si secretii ale miraculoaselor insecte ale stupului sunt chituite crapaturile din stup, lipitele ramele si „imbalsamati” daunatorii.

Potrivit cercetatorilor, in masa propolisului sunt inglobate peste 200 de substante active din punct de vedere terapeutic: uleiuri volalatile, flavonoizi, taninuri, antibiotice, minerale si vitamine. Propolisul poate fi valorificat sub sase forme farmaceutice principale: brut, tinctura, solutie hidrica, sirop, unguent si aerosoli. El se prepara imediat dupa recoltare, orice amanare a acestei operatiuni ducand la pierderea substantelor active. In general, activitatea sa biologica scade la jumatate in primele 4-5 ore si dispare aproape complet in 1-2 ani de la scoaterea propolisului din stup.

Actiunea terapeutica a propolisului se bazeaza mai ales pe proprietatile sale antibiotice, antivirotice, antifungice, antitoxice, cicatrizante, conservante, anestezice, antialgice (calmante ale durerilor – sunt de 3 ori mai puternice decat ale cocainei si de 5 ori mai mari decat ale novocainei), antiastmatice, imunologice si, intr-o masura mai mica, anticancerigene.

Propolisul este indicat intern mai ales in:
afectiuni genitale: prostatite, hipertrofie benigna de prostata, orhite, ejaculatii precoce, anexite, metrite, cervicite, eroziuni ale colului uterin, fibroame uterine
afectiuni urinare: pielite, cistite, uretrite
boli ale aparatului respirator: bronsite, pneumonii, abces pulmonar, tuberculoza pulmonara
afectiuni ORL: rinite, faringite, laringite, sinuzite, otite, hipoacuzie
afectiuni digestive: esofagite, gastroduodenite, colite, enterocolite, rectocolite si hemoroizi
boli neuropsihice: meningita, sindroame de suprasolicitare, astenie
afectiuni stomatologice: parodontoze, granulom dentar, abcese dentare, carii, stomatite, glosite, micoze bucale.
afectiuni endocrine : insuficienta tiroidiana, mastite, mastoze, adenoame mamare, adenoame hipofizare.
boli de ochi: conjunctivite, retinite

Extern se obtin rezultate bune in tratarea eczemelor, ulcerelor varicoase, degeraturilor, infectii dermatologice atone, cangrenelor, furunculelor, plagilor sangerande, plagilor chirurgicale, vaginitelor, hemoroizilor, zonei Zoster, herpesului, fimozei, psoriazisului incipient, pruritului, candidozelor, sicozisului, acneei, tricofitiei, micozelor pielii si mucoaselor.



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit