Eveniment-Social

Prorectorul UNAGE Iași a dialogat despre cursul referitor la stimularea creativității, dar și despre cariera sa desăvârșită, în lumina reflectoarelor Platoului BZI LIVE – FOTO/ VIDEO

Publicat: 28 mai 2020

Joi, 28 mai 2020, la ora 15.00 a fost programată ediția BZI LIVE care a oferit momente aparte, clipe de sensibilitate și emoție pentru fiecare dintre noi. Invitatul a fost un ieșean care are o carieră desăvârșită. Alături de acesta, privitorii au fost introduși în universul fabulos și transdisciplinar al artelor respectiv a picturii. Vorbim de proaspătul prorector pe Relaţii Internaţionale, Imaginea Universitară şi Probleme Studenţeşti din cadrul Universităţii Națională de Arte George Enescu (UNAGE) Iaşi – Cristian Ungureanu. Acesta a derulat, chiar la începutul acestui an, un original curs referitor la stimularea creativității.

Totul a fost intitulat „Stimularea Creativității” și a fost inițiativa prof, univ. dr. ing. Nicolae N. Hurduc – decan al Facultății de Inginerie Chimică și Protecția mediului Cristofor Simionescu din cadrul Universității Tehnice (TUIASI) Gheorghe Asachi din Iași respectiv fostul ministru al Cercetării din România. A fost pentru a IV-a ediţie consecutivă. Profesorul Ungureanu a ținut, jumătate de acest curs, on-line, ca toată planeta. Astfel, despre acesta, noua postura academică pe care o are, proiectele pe care le derulează sau le are în plan, cum a parcurs activitatea universitară on-line, rolul Artei în viaţa contemporană se va dialoga cu domnia sa.

Cine este artistul și prorectorul Cristian Ungureanu

Acesta, născut în 1972 în Iași, a studiat Pictura la fosta Academie de Arte George Enescu din Iași (1990-1996). Se stabilește în Italia unde realizează mai multe expoziții la Bologna, Veneția și Verona. După șapte ani (1996-2003) de cercetare și creație artistică în Europa Occidentală, s-a întors în România, a devenit cadru didactic la Universitatea Națională de Arte George Enescu și a susținut teza de doctorat „Dialog dintre sferă și cub. [Geometria secretă a picturii europene]” la Universitatea Națională de Artă din București (2010).





Adauga un comentariu