Eveniment-Social

Prorectorul USAMV Iași a relatat despre activitatea sa educațională și de cercetare, Admiterea 2020, dar și despre începerea noului an academic la universitate, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO

Publicat: 16 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prof. univ. dr. Costel Samuil, prorector cu activitatea didactică la Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară a venit în Studioul BZI LIVE

Miercuri, 16 septembrie 2020, la ora 15.00 a fost programată o ediţie specială despre Admiterea 2020 şi începerea noul an academic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. În Platoul BZI LIVE a fost invitat prof. univ. dr. Costel Samuil, prorector cu activitatea didactică la Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară. De asemenea, alături de domnia sa au fost abordate şi aspecte ce ţin de prorectoratul pe care-l coordonează dar şi despre activitatea sa educaţionala şi de cercetare pe care o are în cadrul Facultăţii de Agricultură.

USAMV Iaşi a finalizat cu succes Admiterea de toamnă

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a finalizat cu succes Admiterea de toamnă 2020, la studiile de licenţă şi masterat. În cele 4 zile dedicate înscrierilor, la USAMV Iaşi şi-au depus dosarele, atât on-line cât şi la sediul facultăţilor, peste 440 de candidaţi pe 74 locuri finanţate de la buget şi 122 cu taxa. Cea mai mare concurenţa a fost înregistrata la Facultatea de Agricultură unde au fost 3.5 candidaţi pe un loc, la mare căutare fiind specializările din cadrul Ingineriei produselor alimentare, agronomiei, managementului şi dezvoltării rurale. În top urmează Facultatea de Zootehnie cu aproape 3 candidaţi pe loc, Facultatea de Medicină Veterinară cu 2.44 candidaţi pe loc, iar la Facultatea de Horticultura au fost aproape 2 candidaţi pe un loc.

Programele de studiu oferite la masterat au fost, de asemenea, căutate de candidaţi, aici pe cele 42 locuri bugetate scoase la concurs s-au înscris 66 de candidaţi

Reamintim că şi în sesiune din iulie, USAMV Iaşi a înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul de dosare depuse pentru înscrierea la programele de studiu oferite de instituţia de învăţământ ieşeana, fiind peste 2.000 de dosare pe cele 674 locuri fără taxă. Conform deciziilor luate de către conducerea USAMV, în primele 7 săptămâni din semestrul I, studenţii de la ciclul de licenţă, învăţământ cu frecvenţă, de la Facultăţile de Agricultură, Horticultura şi Zootehnie, din anii I şi ÎI efectuează activităţi didactice practice (laboratoare/seminarii) fata în faţă, iar studenţii din anii III şi IV efectuează aceste activităţi didactice on-line. Studenţii de la Facultatea de Medicină Veterinară, din subgrupele A, din toţi anii de studii, desfăşoară activităţi didactice practice fata în faţă, iar studenţii din subgrupele B, din toţi anii de studii, vor efectua aceste activităţi on-line.

Adauga un comentariu