News Flash:

Protest al ceferistilor la Ministerul Transporturilor

19 August 2010
702 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproximativ 100 sindicalisti de la Federatia Miscare-Comercial au protestat, azi dimineata, în fata Ministerului Transporturilor, nemultumiti de restructurarea angajatilor CFR si îi cer ministrului Radu Berceanu sa-i cheme la discutii. Membrii federatiei au avut, ieri dimineata, Consiliu National, întalnire la care au fost invitati si directorii companiilor CFR, dar si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, acestia refuzand sa participe la discutii cu sindicalistii, a declarat vicepresedintele Federatiei Miscare-Comercial, Gheorghe Sultana. Acesta a precizat ca, în urma cu o saptamana, s-a convenit cu directorii CFR sa participe la aceasta întalnire, dar ministrul Radu Berceanu nu le-ar mai fi dat voie sa vina. Astfel, cele cateva sute de sindicalisti care au participat la Consiliul National s-au adunat la finalul sedintei în fata Ministerului Transporturilor, cerandu-i ministrului sa iasa la discutii. In jurul orei 11.00, în fata Ministerului Transporturilor, mai erau aproximativ 60 sindicalisti, ceilalti plecand cu trenul spre orasele de domiciliu. Sindicalistii sunt nemultumiti de decizia de a trimite angajatii în somaj tehnic si de proiectul privind disponibilizarile din companie.
Ministerul Transporturilor a anuntat, saptamana trecuta, ca societatile feroviare de stat vor finaliza, în perioada 16 - 20 august, un program de propuneri pentru eficientizarea activitatii, prin scaderea cheltuielilor, care vor fi prezentate ministrului Transporturilor si, ulterior, negociate cu sindicatele. Ulterior, directorul general al CFR Calatori, Liviu Pescarasu, a declarat ca toti cei aproximativ 15.000 angajati ai companiei vor intra în somaj tehnic, din 16 august, prin rotatie, pana la sfarsitul anului, astfel ca fiecare salariat nu va veni la munca timp de doua luni. Se pare ca Ministerul Transporturilor pregateste un proiect care vizeaza disponibilizarea a 12.800 angajati din sectorul feroviar, pana la sfarsitul lunii septembrie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3941 (s) | 22 queries | Mysql time :0.272518 (s)