News Flash:

Protest de la paturi la Maternitate

18 Iunie 2010
605 Vizualizari | 0 Comentarii
Medicii, asistentii, dar si o parte din personalul auxiliar, au intrerupt ieri activitatea timp de o jumatate de ora, pentru a protesta fata de intentia Ministerului Sanatatii de a reduce numarul de paturi din unitate. Cadrele medicale cer revenirea asupra deciziei, astfel incat activitatea spitalului, in special mamele si copiii, sa nu aiba de suferit.

„S-a lovit in locuitorii judetului Botosani”
Peste 100 de cadre medicale si auxiliare si-au strigat nemultumirea pe holul spitalului, timp de o jumatate de ora, fata de decizia Ministerului Sanatatii de a taia 120 de paturi de la Maternitatea Botosani, din cele 295 existente la ora aceasta. Medicii si asistentii medicali au acuzat reprezentantii Ministerului Sanatatii, in special pe secretarul de stat Cristian Ieremie, ca a taiat din paturile Spitalului de Obstetrica si Ginecologie din birou, fara sa vina cineva in judet ca sa vada situatia reala. Personalul medical din unitate sustine ca prin reducerea masiva a numarului de paturi exista riscul ca infectiile nozocomiale sa izbucneasca, iar medicii ar fi dusi in situatia de malpraxis.

Secretarul de stat, suceveanul Ieremie, acuzat ca trage pentru Maternitatea Suceava
Cadrele medicale cred ca reducerea numarului de paturi va avea repercusiuni asupra lor, asteptandu-se la disponibilizari ce ar afecta un sfert din totalul angajatilor unitatii. Si actul medical va avea de suferit, spun cadrele medicale. Medicii din Maternitate mai afirma ca masura luata arbitrar si unitar de secretarul de stat Cristian Ieremie favorizeaza Maternitatea din Suceava, desi cazurile complicate au fost rezolvate la Maternitatea din Botosani si nicidecum directionate catre alte spitale. Mai mult, medicii Maternitatii nu-si explica de ce la acest spital s-a taiat atat de mult si la alte spitale orasenesti deloc. Implicarea politicului, spun ei, este evidenta. „Indicatorii Maternitatii Botosani nu sunt mai slabi decat ai altor spitale. Dar, culoarea portocalie se pare ca domina si in spitale. Ma refer la Spitalul Dorohoi, si stiu foarte bine activitatea lor, dar sunt favorizati de Casa de Asigurari de Sanatate. Ma intreb insa, aceste spitale comunale, ca nu pot sa le spun altfel, Trusesti, Darabani, Saveni, ce indicatori au? Sau Dorohoiul, ce indicatori are? Habar nu au cum sa lucreze. Ani de zile am colaborat prost cu ei. Nu stiu nici ABC-ul reanimarii”, a adaugat Rodica Tanasache.
Evenimentul
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3896 (s) | 24 queries | Mysql time :0.281466 (s)