Actualitate

Protest la Termocentrala Mintia! Sute de oameni își vor pierde locurile de muncă

Publicat: 26 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Protest la Termocentrala Mintia Sute de oameni își vor pierde locurile de muncă
Angajatul de la Mintia s-a spânzurat cu trei zile înaintea preavizului.

Luni seara, 26 iulie, are loc un protest la Termocentrala Mintia, care a fost amenințată cu concedierea în masă.

Termocentrala are probleme financiare și conducătorii vor să o închidă, înainte de a-și pune problema sorții ce o vor avea persoanele care lucrează acolo.

„Îi îndemnăm pe deveni să vină alături de noi. Noi vom fi în mijlocul lor prin Asociația Hunedoara Suntem Noi și să milităm pentru găsirea unei alternative și a unor surse de încălzire a școlilor, ca să ne putem trimitem copiii la școală. Aș vrea să le atrag atenția autorităților locale care au obligația să asigure încălzirea în municipiul Deva că legea 325 din 2006 tocmai a fost modificată și acum prevede obligația de a furniza iarna căldură în tot timpul ei.

Această lege dacă era la promulgare din 2008, dacă președintele Iohannis s-ar fi grăbit și ar fi promulgat-o în toamna anului trecut, acest obiectiv nu s-ar fi oprit în 5 martie, la temperaturi negative, pentru că ar fi fost obligatoriu să încălzească municipiul Deva. Facem această precizare pentru că vrem să le arătăm devenilor că dacă până acum am mai avut o speranță că acest guvern își revine și va reporni instalațiile de la Termocentrala Mitia, vedem că ei nu se joacă, nu glumesc, o pregătesc pentru tăiere, au și oameni care se ocupă de acest lucru.

Vom sesiza în zilele următoare tot felul de isntituții și vom indica acele persoane. Sperăm să reușim să-i oprim.”, a declarat liderul sindical Cristian Iștoc, aflat la protest.

„Aș vrea să le atrag atenția celor care au obligația să asigure încălzirea în municipiul Deva, că legea tocmai a fost modificată și prevede obligația de a furniza căldură pe tot timpul iernii.”

Unul dintre sutele de angajaţi de la Termocentrala Mintia, care urma să fie disponibilizat de luni, s-a sinucis.

Bărbatul de 55 ani este prima victimă a procesului de disponibilizare care începe din 26 iulie, când termocentrala Mintia va fi închisă după 52 de ani de funcţionare.

Angajatul de la Mintia s-a spânzurat cu trei zile înaintea preavizului.

Termocentrala Mintia se închide, iar 600 de angajaţi vor fi disponibilizaţi şi vor primi, în medie, 10.000 euro

Termocentrala Mintia va fi închisă de luni, 26 iulie, astfel că aproape toți angajații vor fi disponibilizați.

După peste 50 de ani de funcționare, activitatea Termocentralei Mintia va fi oprită şi 662 de persoane, adică aproape tot personalul, vor fi disponibilizate începând din data de 26 iulie.

Persoanele concediate vor beneficia de plăți compensatorii, şomaj, și venit de completare, în funcție de vechimea în muncă, în medie 10.000 de euro brut. Suma va fi primită în decurs de doi ani.

Persoanele concediate vor primi plăți compensatorii și venit de completare, de 10.000 de euro

„Am făcut greve, proteste extreme, nu s-a rezolvat nimic. Am ajuns aici și, din păcate, nimic nu mai putem face.

Termocentrala a fost închisă pentru ca nu are avize de mediu și cărbune, iar Comisia Europeană a notificat și nu mai poate produce energie.

Oamenii și-au primit deciziile și se mulțumesc că 2 ani de aici încolo guvernul le asigură protecţia socială, un an venit de completare, un an șomaj. Se vor reorienta, doar că în zonă nu prea au spre ce”, a declarat liderul Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Mintia, Mircea Crișovan.

Articol în curs de actualizare

Adauga un comentariu