News Flash:

Protest spontan la Mobimex SA Hirlau

26 Aprilie 2001
1538 Vizualizari | 0 Comentarii
•O parte din muncitorii disponibilizati de la inceputul acestui an au cerut inmanarea cartilor de munca si acordarea sumelor de bani restante •Conform reprezentantilor conducerii, solicitarile muncitorilor vor fi indeplinite in cursul zilei de maine

In jur de 150 de fosti angajati ai firmei Mobimex SA Hirlau s-au adunat, ieri, in jurul orei 10, in fata institutiei pentru a-l intreba pe directorul general cand isi vor primi cartile de munca si salariile pentru perioada ramasa neplatita.
Odata cu venirea la conducere a noului director general al firmei, pe 6 martie, s-a procedat la reduceri de personal. Conform declaratiilor facute de Constantin Iftimia, directorul general al Mobimex SA, in fabrica a fost necesara aplicarea unui nou plan de reorganizare, deoarece existau prea multi muncitori fata de nevoile reale ale acesteia. Din cei 800 de angajati ai firmei doar 45% erau productivi. Aceasta reorganizare a avut in vedere contractele ferme ale fabricii, fiind luate in calcul si costurile ridicate ale materiilor prime. In prezent, la Mobimex SA lucreaza doar 450 de angajati, din cei 800 care isi desfasurau activitatea la inceputul acestui an. Directorul Iftimia considera ca hotararea de a reduce personalul trebuia luata de mult in toate intreprinderile de stat.
Potrivit declaratiilor liderului de sindicat, Neculai Silion, personalul angajat in prezent este suficient pentru contractele pe care le are Mobimex, iar pentru salariatii care au ramas in fabrica este mai bine. In conditiile actuale, acestia vor avea salarii mai mari in functie de comenzile pe care fabrica le are. Reamintim ca un asemenea protest spontan a mai avut loc acum doua saptamani, cand patru sute de fosti angajati ai fabricii, recent disponibilizati, cereau cartile de munca si salariile pentru perioada ramasa neplatita, acestia necunoscand procedura destul de complicata a incheierii finale a cartilor de munca. Conform declaratiilor directorului general Iftimia, maine, fostii salariati isi vor primi cartile de munca si banii restanti. Precizam ca fabrica de mobila Mobimex SA din Hirlau a fost o investitie din perioada anilor '70-'80, facuta de vechiul regim pentru producerea mobilei pentru export. Societatea a fost privatizata in anul 1998.
Delia NAVROTESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6790 (s) | 22 queries | Mysql time :0.562682 (s)