International

Proteste feministe în Iran. Femeile îşi ard hijaburile după ce Masha Amini a murit pentru că nu își legase corect vălul – VIDEO

Publicat: 22 sept. 2022
colaj proteste feministe Iran
Mahsa Amini a murit într-un centru de reeducare al poliţiei moralităţii

În Iran, mii de persoane au ieșit pe străzi marți seara, 20 septembrie, într-o desfăşurare de proteste feministe. Zeci de orașe militează după moartea de săptămâna trecută a lui Mahsa Amini, o iraniancă de 22 de ani care se afla în custodia poliției moralității.

În filmările distribuite în mediul online se poate observa cum mulțimea adunată în centrul orașului Kerman aplaudă și o încurajează pe o femeie care își taie părul descoperit, acesta fiind doar unul dintre protestele organizate în Iran.

Cel puțin cinci protestatari au fost împușcați mortal în timpul demonstrațiilor din regiunea kurdă în ultimele zile

Proteste feministe în mai multe zone din Iran

Din cadrul acestor proteste feministe din Iran, au fost publicate filmări ce îi arată pe protestatari, majoritatea bărbați, strigând: „Femei, viață, libertate”, pe alții cum se luptă cu forțele de securitate, dau foc eșarfelor și distrug afișe care îl înfățișează pe Liderul Suprem al țării, Ali Khamenei, și strigă: „Moarte dictatorului!”

Alte imagini video arată tineri protestatari din Teheran ce mărșăluiesc în jurul focului făcut noaptea în mijlocul străzii și strigă: „Suntem copiii războiului. Veniți, luptați și vom riposta”.

Cu toate că vorbim despre o ţară profund conservatoare, aproape în toate orașele de provincie din regiunea kurdă a Iranului, precum în Kermanshah și Hamedan, s-au organizat demonstrații de stradă. De altfel, protestele ies în evidență prin anvergura lor mare, prin ferocitatea demonstranților și prin natura lor feministă.

Amintim că ultimele proteste de acest gen au avut loc acum trei ani, după ce guvernul a mărit prețul la gaze.

Martorii au spus pentru CNN că protestele de marți noapte, 21 septembrie, par să fi fost de tip „flash”, în care grupurile se adună și se dispersează apoi foarte repede pentru a evita conflictele cu forțele de securitate iraniene.

Din păcate, potrivit datelor furnizate de Organizația Hengaw pentru Drepturile Omului, cel puțin cinci protestatari au fost împușcați mortal în timpul demonstrațiilor din regiunea kurdă în ultimele zile.

Aceeaşi sursă a mai precizat că alte 75 de persoane au fost rănite în orașele în care s-au organizat proteste în timpul weekendului.

Amintim că tot în Iran, o tânără mireasă, în vârstă de doar 24 de ani, a murit în ziua nunţii din cauza unui obicei bizar şi extrem de periculos.

Mahsa Amini a murit într-un centru de reeducare al poliţiei moralităţii

Reiteram faptul că protestele au erupt după moartea lui Mahsa Amini, care a fost oprită și reținută de „poliția moralității” din Iran. Amini era cu fratele ei la Teheran când a fost arestată de polițiștii moralităţii pentru că ar fi încălcat legea iraniană care le cere femeilor să își acopere capul, mâinile și picioarele.

Oficialii iranieni au declarat că Amini a murit vineri, 16 septembrie, după ce a suferit un atac de cord și a intrat în comă în timpul arestului. Însa, familia ei a spus că femeia nu avea probleme cu inima.

Imaginile video distribuite de media de stat din Iran o arată pe Amini prăbușindu-se într-un centru de „reeducare”, acolo unde a fost trimisă pentru a fi „îndrumată” cu privire la ținuta sa.

Potrivit Înaltului Comisar interimar al ONU pentru Drepturile Omului, Nada al-Nashif, au apărut relatări potrivit cărora polițiștii au bătut-o pe Amini cu un baston și au dat-o cu capul de una dintre mașinile lor.

Precizăm că poliția moralității din Iran este una dintre agențiile iraniene responsabile cu asigurarea respectării legii și are sarcina de a impune regulile sociale foarte stricte ale Republicii Islamice, inclusiv codul vestimentar prin care femeile sunt obligate să își acopere capul cu un hijab când ies în public.

În timpul conferinței de presă de luni, 20 septembrie, comandantul poliției din Teheran, Hossein Rahimi, a respins acuzațiile aduse poliției iraniene, precizând că au făcut totul pentru a o ține pe Amâni în viață.

Într-un alt context, reiterăm faptul că Rusia a început să primească drone de luptă trimise de Iran, dar multe dintre ele s-au dovedit deja a fi defecte.

Rahimi a adăugat că Amini nu a fost rănită fizic cât a fost în arestul poliției, spunând că moartea femeii este un incident nefericit.

Cu toate acestea, în ultimele zile au avut loc p serie de proteste feministe în Iran, după ce Masha Amini a murit pentru că nu își legase corect vălul.




Adauga un comentariu