Actualitate

Protestele continuă în Valea Jiului: Minerii blocaţi în Mina Lupeni au anunţat că vor intra în greva foamei

Publicat: 22 feb. 2021
proteste mineri
Protestele minerilor din Valea Jiului continuă

Protestele continuă în Valea Jiului, unde o parte dintre minerii blocaţi, încă de săptămâna trecută, în Mina Lupeni, au anunțat luni, 22 februarie, că vor intra în greva foamei.

Minerii din Valea Jiului sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile restante, din 15 februarie. Dintre cei peste 70 de mineri blocați în Mina Lupeni, 10 au anunţat că intră în greva foamei până când își vor primi banii restanți. Anunțul a fost făcut de liderului de sindicat Alin Sân.

Proteste ale minerilor din Valea Jiului

Peste 200 de mineri de la toate exploatările miniere din Valea Jiului, de la Petroşani, Lonea, Livezeni şi Lupeni, s-au strâns pentru a protesta în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), din Petroşani.

Revendicările minerilor vizează plata salariilor şi a subvenţiilor, dar şi demisia directorul CEH, Samuel Dioane.

„Ce este sigur la acest moment este că plata se va da săptămâna aceasta, cât de repede posibil. Actele au fost trimise la AJOFM, ca să puteţi fi plătiţi pentru munca voastră. Restanţele privitoare la tichete şi transport se vor acorda după aprobarea bugetului în Parlament. „În Valea Jiului, în afară de minerit, la ora aceasta, de 30 de ani, nu există societate care să aibă mai mult de 500 de angajaţi, oamenii depind de Complexul Energetic Hunedoara”, le-a spus Samuel Dioane minerilor”, le-a transmis Samuel Dioane minerilor.

Costul de producție mai mare decât cel de vânzare

Directorul CEH a precizat că există o diferență foarte mare între costul de producție a unui MW/H și cel de vânzare, iar subvenția pentru cărbune nu a mai fost acordată din 2018.

„La ora aceasta noi producem MW/H cu 600 de lei şi îl vindem cu 200 de lei. Din 2018, de când nu a mai fost subvenţia pe cărbune, au fost notificate toate organele statului şi toată lumea a ştiut ce se întâmplă în Valea Jiului. Minerii lucrează în condiţii foarte grele, mai rău ca sclavii pe vremuri. Pe lângă toate problemele noastre din minerit, a mai apărut şi insolvenţa CEH, din cauza datoriilor acumulate, insolvenţă care ne-a pus capac”, a mai spus Samuel Dioane.

Vor protesta până vor primi banii

Marius Miron, unul dintre reprezentanţii minerilor, a declarat că deși ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că în prima jumătate a săptămânii viitoare minerii de la Lupeni îşi vor primi salariile restante, minerii nu vor renunța la proteste până în momentul în care nu-și primesc banii.

„Mesajul lor a fost: Nu cedăm până nu primim toţi banii pe carduri! Vrem transportul, vrem tichetele de masă şi vrem banii de căldură! Şi să rămână salariul cum a fost şi până acum: pe 15 avansul, pe 30 plata”, a spus Marian Miron.

Ministrul Energie, Virgil Popescu, a menționat că hotărârea de guvern redactată de ministerul Muncii privind normele de aplicate ale Ordonanţei prin care se acordă plata salariilor mai are nevoie de avize din partea două ministere. Virgil Popescu a anunţat după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii minerilor, adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care permite utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pentru a putea include şi companiile aflate în insolvenţă, cum este acum cazul celor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH).





Adauga un comentariu