Local

Protestul șoferilor de la CTP Iași a luat sfârșit, cel puțin momentan. Aceștia vor ieși, din nou pe trasee, până duminică seară. În funcție de răspunsul primit de la conducerea CTP, aceștia vor decide ce urmează să facă

Publicat: 04 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Protestul șoferilor de la CTP Iași a luat sfârșit cel puțin momentan. Aceștia vor ieși din nou pe trasee până duminică seară. În funcție de răspunsul primit de la conducerea CTP aceștia vor decide ce urmează să facă
Șoferii din cadrul CTP refuză să iasă pe traseu, protestând la depoul din Tudor Vladimirescu

Transportul public la Iași a fost paralizat din cauza grevei spontane declanșate de șoferii autobuzelor. Ieri, în jurul orei 15:00, aceștia au decis să oprescă protestele și să se întoarcă pe traseele lor. În tot acest timp, autobuzele nu au circulat, cu excepția a câtorva autobuze care făceau legătura între stațiile de autobuz cu cele de tramvai. Acestă măsură a fost luată în dimineața zilei de ieri de către conducerea CTP ca să poată facilita totuși transportul călătorilor care nu beneficiază de stații de tramvai în apropierea locuințelor.

Șoferii de autobuz din cadrul CTP au decis în cursul zilei de ieri să iasă din nou pe trasee pentru a transporta călătorii. Așadar, transportul în comun a fost reluat în regim normal începând cu ora 15:00.

„Protestul este momentan în stand-by. Majoritatea șoferilor au decis să îsi reia activitatea, mai sunt câțiva care refuză să iasă la stradă, dar aceștia sunt puțini, iar lipsa lor poate fi suplinită. Șoferii își vor relua activitate în regim normal până duminică seară, apoi, în funcție de răspunsul primit din partea conducerii CTP, vom decide dacă continuăm sau nu protestul. În momentul actual, 75 la sută dintre șoferi sunt pe traseele din oraș. Am ajuns la concluzia că este mai bine să ieșim la stradă ca să lăsăm poarta deschisă la negocieri”, a declarat Savin Neculai, vicepreședintele Sindicatului Șoferilor.

Vineri, 5 noiembrie, va avea loc o ședință la care va participa primarul orașului, alături de conducerea CTP și liderii sindicatelor de șoferi. Ședința are ca scop găsirea soluțiilor pentru rezolvarea revendicărilor șoferilor.

Șoferii din cadrul companiei de trasport public sunt nemulțumiți de neregulile din cadrul companiei și salariile mici

Șoferii din cadrul CTP au pornit greva spontană, fiind nemulțumiți de neregulile din cadrul companiei de transport public Iași. Aceștia susțin că nu de puține ori au pățit să fie trimiși acasă pentru că nu li s-a reparat mașina din cauză că nu există piese, astfel ziua de lucru nu li se plătește, cu toate că nu sunt ei vinovați de lipsa pieselor. Salariile au fost un alt motiv de nemulțumire, aceștia cerând majorarea salariilor la 4.000 de lei net. Călătorii își varsă nervii pe șoferi pentru diferitele probleme care apar la autobuze din cauza lipsei de piese pentru reparații.

„Suntem înjurați și scuipați în fiecare zi de călători, dar ei nu știu cât tragem noi, că nu avem pauze, că ne trezim la 3 dimineața și ajugem la ora 1 acasă. Mâncăm pe fugă la volan și ne penalizează, dar noi nu avem timp să oprim să mâncăm. Mă trezesc la 3 să vin la muncă și când ajung mi se spune că nu am autobuz și mă trimit acasă fară să mă platească. Cu ce sunt eu vinovat că au mașinile stricate? Ne-am săturat să își bată joc de noi. Călătorii ne înjură că nu e cald în autobuz, dar ei nu știu că, de fapt, nu funcționează aerul condiționat”, a declarat unul dintre șoferii CTP.

Primarul a încercat să găsească soluții pentru greva spontană

Primarul orașului, Mihai Chirica, s-a prezentat la protestul șoferilor pentru a găsi o soluție împreună cu aceștia. După o scurtă ședintă cu Cristian Stoica, directorul CTP, și lideri sindicatelor de șoferi, primarul orașului, a cerut ca până vineri să îi fie prezentate niște situații pe care să le analizeze și astfel să găsească o soluție pentru nemulțumirile șoferilor. După scurta ședintă cu primarul, Cristian Stoica a declarat:

„Am vorbit cu primarul și mi-a spus că până vineri, 5 noiembrie, să îi prezint niște situații pe care să le evaluăm împreună. O să căutăm o sursă de creștere a salariilor”, răspuns care i-a nemulțumit și mai tare pe șoferi în acel moment.

Aceștia au susținut că nu vor ieși în stradă până în momentul în care nu vor avea un răspuns concret din partea conducerii. Ieri, 3 noiembrie, șoferii de la CTP au ajuns la concluzia că este mai bine totuși să își reia activitatea până la primirea unui răspuns din partea conducerii, în urma ședinței care va avea loc vineri, 5 noiembrie.

Adauga un comentariu