News Flash:

"Proza, domnilor, proza..."

23 August 1999
1255 Vizualizari | 0 Comentarii
Amintindu-mi de o cunoscuta carte de poesie a unui bun prieten de prin partile Neamtului, ma gandesc sa deschid aceasta cronica cu gandul la proza. "Cu putin timp inaintea coborarii extraterestilor printre noi" este titlul unui roman, semnat Lucian Dan Teodorovici, un tanar al Iasului, surprins de lumea de acum si de propria-i constiinta, in viata pe care o traversam fara nici un fel de solidaritate. Mai multe lucruri nu cred ca as putea spune despre autor, departe fiind de mine gandul ca mi-ar fi la indemana cartea. Desi, pentru cele 120 de pagini, ingrijite de tanara editura Outopos, ar putea exista ciudata impresie ca s-ar putea spune ceva. inca mirosind a tus tipografic, volumul este deocamdata departe de intelesurile mele finale, dar faptul ca mi-a placut, ramane stabilit de pe acum. Mai mult decat cartea, mi-a placut, insa, ideea. Simpla idee, asumata oarecum cu tragism, ca la Iasi se mai poate scrie proza. Ultimii ani nu ne-au bucurat cu asemenea evenimente, decat foarte rar, si uneori inexpresiv. Cetate a poeziei, si din belsug a criticii si eseisticii literare, Iasul se mai lamenteaza inca in substanta acestora, pe care, desi le are mai mult decat oricare alt loc al planetei, nu le poate folosi pentru o definitie ultima. Trebuie inteles ca Iasului ii lipsesc "proza indesata", povestea, naratiunea si locul mirarilor. " Noua poema romana", a lui Serban Alexandru, sau "Milionarul de la marginea imperiului", de Constantin Dram (ca sa citez din memoria cea mai recenta) nu pot sa faca serviciul pe care il cere comunitatea culturala a Iasului; si nici ultima carte a lui Lucian Dan Teodorovici. insa, aceasta ultima carte citata aduce banala raza de speranta pe care o asteapta cititorii de proza ai urbei. (Oare ce spune cel mai mare prozator, Stelian Baboi?) N-as vrea sa ajung sa spun ca Iasul este o poveste inca nescrisa, pentru ca ar rade de mine amicii de la Pogor, la randul lor, importanti prozatori, odata, mari poeti acum, dar un inceput era de asteptat; si il felicit pe Lucian Dan Teodorovici pentru curaj. De aceea, trecand peste continutul cartii amintite, care va ramane la indemana, pentru lectura si meditatie, am sa spun doar ca "desi este un tip tragic" si pana la urma "singur", autorul reuseste sa se descurce intre o lume hippy si o sticla de alcool, sfidand chiar autoritatea organului, adica a politiei. intamparile asa-zis narate, desfasurandu-se pe cateva planuri referente, au, intr-adevar, ceva din paralogismele Euthydemos-ului platonician, cum apreciaza in prefata Ovidiu Nimigean, dar au si mai mult din vagabondajul tanarului (in sens bun), eventual, student iesean, printre interpretarile realitatii. Ma incapatanez sa cred ca Lucian Dan Teodorovoci joaca in eroare cu acest roman, cata vreme prozele anterioare pe care le-am citit sunt de o alta consitenta, numind tragicul fara sa-l numeasca. Poate ca romanul de fata se vrea "cu cheie", si de fapt, asa l-am si citit, retinand din el ce putin un pasaj, bine ticluit pentru oamenii cetatii: "N-as putea sa spun nimanui care este intelesul profun al lamentarilor mele. Asta pentru ca nici eu nu il deslusesc prea bine. Ma observ uneori cautand motive de tristete. Inventandu-le. Ma intorc la obsesia mea, obsesia unui Nero la scara redusa, ce plange pe ruinele unei Rome transformate in cenusa, in care pilpaie metafore ca laus litterarum. Este o Roma imbratisata de mine, careia insa, din nefericire pentru pretext, nu i-am vazut niciodata flacarile." Mai curios mi se pare faptul ca personagiul nu se lamenteaza niciodata intr-un mod foarte explicit. Poate de asta fragmentul ma surprinde. Si mai ales, consacrarea unei normalitati tragice prin banalitatea unor intamplari speciale. Si merg cu gandul si mai departe, la imprecatie. Si ea foarte subtila, nu mai mult decat implicita, cu care va trebui sa ne obisnuim. Ne asteapta o adevarata literatura de sertar care ne va injura, in primul rand. Fie si prin faptul ca va aduce personaje pe care credeam ca le epuizase realismul frantuzesc ori rusesc. Poate nu mai iesim din timp, iar noua, iesenilor, ni se potriveste. Oricum, romanul lui Lucian Dan Teodorovici ne reprezinta foarte bine pe unii dintre noi; si uneori pe toti. De aceea il am acum in vedere, considerandu-l bunul inceput al prozei de care avem nevoie. "Cand ai in fata textul inedit al unui tanar autor, curiozitate oscileaza intre bunavointa si reticenta", mai spune Ovidiu Nimigean in prefata. Si eu cred ca veti fi reticenti cand veti avea in fata cele 120 de pagini, format mic. Si tot reticenti veti fi si dupa aceea; dar nu despre roman... Liviu APETROAIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3832 (s) | 22 queries | Mysql time :0.266872 (s)