Actualitate

PSD anunță că facturile românilor vor fi uriașe în pofida faptului că a fost votată Legea plafonării

Publicat: 29 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
PSD anunță că facturile românilor vor fi uriașe în pofida faptului că a fost votată Legea plafonării
Românii vor plăti facturi mai scumpe la gaze naturale și la energie electrică

PSD anunță faptul că românii vor plăti facturi mai scumpe la curent electric și la gaze naturale în pofida faptului că în Parlament a trecut Legea plafonării. Social democraţii afirmă, într-un comunicat, faptul că PNL-USR-UDMR s-au opuz unui amendament prin care se stabilea un preţ maxim şi pentru preţurile la energia termică furnizată în sistemul centralizat.

Vă aducem aminte faptul că Legea plafonării a fost adoptată, prin vot, în Parlamentul României cu o majoritate confortabilă.

PSD susţine că facturile românilor vor crește în pofida faptului că a fost votată Legea plafonării

Într-un comunicat oficial, PSD anunţa că românii vor plăti facturi mai mari la gaze şi la energie electrică. Social democraţii vorbeşte de scumpiri, în sistemul centralizat de 80% până la 96% față de sumele plătite cu un an în urmă. Acest lucru este posibil pentru că PNL-USR-UDMR s-a opus unui amendament propus de democrați:

„Votul din Parlament al acestei majorităţi toxice a călcat în picioare voinţa celor aproape 500.000 de cetăţeni care au semnat petiţia pentru Legea plafonării preţurilor la energie, în varianta propusă de PSD. Un alt efect catastrofal al votului PNL-USR-UDMR va fi falimentarea autorităţilor locale municipale, care vor trebui să taie fondurile de investiţii şi pentru alte cheltuieli critice, pentru a putea achita facturile aproape duble ale furnizorilor de energie termică. Prin această decizie criminală a PNL-USR-UDMR, marea majoritate a locuitorilor conectaţi la sistemul centralizat de încălzire vor fi condamnaţi la frig, foame şi sărăcie, în timp ce furnizorii de gaze şi combustibil vor beneficia de profituri semnificative în această iarnă”, potrivit comunicatului de presă al PSD.

Conform sursei menţionate, cele mai mari creşteri de preţ pentru agentul termic livrat de furnizorii locali sunt la Bârlad: + 96%, de la 158 de lei la 310 lei, Oradea: + 95%, de la 160 lei la 313 lei şi Arad 95% în plus, de la 163 la 318 lei. Scumpiri masive vor fi şi la Botoşani +94%, Bacău, Giurgiu, Braşov – creşteri de 87% şi Focşani +86%.

Pentru Capitală, ANRE a aprobat o majorare cu 86,58% a preţului gigacaloriei produse de Electrocentrale Bucureşti (Elcen), de la 176,55 lei la 329,41 lei, conchide sursa amintită.

Legea plafonării prețurilor la gaze și la energie electrică a fost votată în Parlament

În urmă cu doar două zile, legea plafonării gazelor și energiei electrice a fost votată de parlamentarii români. Legea prevede mai multe lucruri printre care stabilirea unui preţ maximal la gaze naturale și energie electrică. Au fost aduse mai multe amendamente în comisiile din Parlamentul României. Așadar, legea pentru plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost votată miercuri în Camera Deputaților. Legea prevede o schemă de ajutor la plata facturilor aferente consumului de gaze şi energie electrică:

a) clienţii casnici;
b) întreprinderi mici şi mijlocii, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de formă de organizare;
c) microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
d) spitale publice şi private
e) organizaţii neguvernamentale, precum şi unităţile de cult
f) furnizori publici şi privaţi de servicii sociale

Românii vor avea prețurile plafonate atât la gaze naturale cât și la energia electrică

1 leu la kilowatt/oră

0,37 lei kilowatt/oră

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunțat că legea va fi pusă în aplicare începând cu săptămâna viitoare:

O vom aplica de săptămâna viitoare. Trebuie să urmărim să vedem dacă vom interveni pe piaţă. În momentul în care am pus acel impozit pe venitul suplimentar pentru cei care nu poluează, cred că preţul se va tempera cât de cât şi nu vor mai fi atât de dornici să aibă câştiguri de pe urma pieţei. 1 noiembrie este saptamna viitoare, nu se pune problema că cineva să emită o factură la începutul lunii noiembrie (…) a menționat ministrul Energiei

Adauga un comentariu