News Flash:

Publicitatea literara

19 Ianuarie 2007
854 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandru Dobrescu
Pe campul nostru literar e, de cativa ani buni, o veselie superlativa, cauzata, evident, de insusirile superlative ale scrierilor ce apar ca sa incovoaie rafturile librariilor. Judecand dupa aprecierile din reviste, cam tot ce publica nenumarabilele edituri e, daca nu exceptional, cel putin remarcabil. Nu mai avem nici autori agramati, nici nechemati, nici mediocri. Avem, in schimb, cu carul, talente veritabile, pe care nu mai prididim a le saluta cum se cuvine.
E normal sa fie astfel intr-o lume literara unde critica, in sensul propriu al cuvantului, nu mai functioneaza. Functioneaza, in compensatie, reclama, publicitatea, priceperea de a-i baga pe gat cititorului, in chip de literatura, orice mazgalitura, si, pana la urma, a-i induce, prin indopare cu mereu acelasi fel de produse, ideea ca aceea este nu doar cea mai inalta expresie a scrisului beletristic, dar si singura demna de acest nume. Hranit in fiecare zi cu laturi, porcul ajunge sa le creada suprema delicatesa gastronomica. Publicitatea desantata (adica in dispretul evidentelor), pentru a carei libera practica nu se cere nici instructie literara, nici gust, ne-a procopsit cu o seama de asa-zisi critici, programati sa laude orice li se pune dinainte.

Iar sistematica lor actiune de promovare a scos in planul intai o sumedenie de frustrati, complexati si obsedati, atinsi de maladia autorlacului. Daca lucrurile s-ar reduce la atat, inca tot ar fi bine. Insa pleiada acestor suferinzi ce-si descarca poverile sufletului in relatii de interes eminamente psihiatric, a caror lectura specializata ar atrage automat recomandari si tratamente specifice, se crede indreptatita sa judece de foarte sus si cu desavarsita asprime normalitatea insasi, insultand-o fara rusine, ba reprosandu-i pana si faptul ca exista.
Fiecare e liber sa scrie si sa publice orice-i trece prin minte. Dar publicitatea are cateva norme precise, intre care se prenumara si obligatia de a nu induce in eroare. Adica de a nu atribui obiectului promovat insusiri ce-i sunt straine. Nesocotirea acestei reguli elementare atrage de obicei pedepse indeajuns de severe ca sa descurajeze reclama mincinoasa. Nu stiu insa nici un exemplu de "cronicar" literar, muzical ori plastic obligat sa plateasca daune pentru ca si-a indus cititorii in eroare, recomandand o carte proasta drept buna, o compozitie muzicala afona drept intruchiparea armoniei sau o imprastiere de culori pe un carton drept pictura. Probabil ca, sub amenintarea sanctiunilor materiale, randurile promotorilor naimiti de bunuri artistice ar prinde sa se rareasca, iar condeiele celor ramasi ar ezita indelung inainte de a caligrafia superlative relative ori absolute. Cat despre cititor, el ar avea la indemana o busola, poate ca nu de maxima precizie, dar in nici un caz una deprinsa a indica nordul inspre sud.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1361 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019247 (s)

loading...