News Flash:

Pugilistii de la Energia Romtabac si-au atins obiectivele

28 Decembrie 2000
907 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Avem patru boxeri care sunt in elita pugilismului juvenil romanesc", sustine Vasile Catea, finantatorul majoritar al sectiei de box din cadrul AS Energia Romtabac

Unul din cluburile iesene care au in propria "curte" sectii de box este Energia Romtabac, unde, desi functioneaza pe langa fabrica de Tigarete, sectia de box este finantata in proportie de 85% de Vasile Catea, presedintele Comisiei Judetene de Box Iasi si al firmei de paza si protectie FGM. In prezent, antrenorii Dumitru Agavriloaie si Constantin Dreer se ocupa de 38 de sportivi, performantele inregistrate in ultimii ani fiind dintre cele mai bune. "Daca la inceputul colaborarii noastre rezultatele nu erau chiar atat de bune, in anul 2000, pot spune ca eforturile mele si ale antrenorilor s-au concretizat in evolutii excelente ale pugilistilor. Astfel, sunt fericit ca avem un campion national la categoria copii (Anghel Roco - categoria 45 kg), dar si un vicecampion la juniori (Ciprian Barcanescu - categoria 51 kg). De asemenea, in afara de acestia, Tudor Budu, Florin Melnic si Nicu Boz au reusit sa intre in vizorul selectionerilor lotului national de juniori, la trialul de selectie si formare a lotului pentru anul viitor, actiune ce am organizat-o in aceasta luna la sala Gradinari", spune Vasile Catea.
De remarcat ca, pe adresa clubului a sosit in urma cu cateva zile un fax de la FR Box, prin care conducatorii sectiei sunt instiintati ca Nicu Boz a fost cooptat in lot. Pentru anul 2001, sperantele se indreapta si spre Marius Cioclu, component al lotului national de cadeti, pugilistul iesean fiind titular al categoriei 45 kg si dat ca foarte posibil participant la Campionatul European. "Avem patru baieti care sunt in elita boxului juvenil romanesc si am convingerea ca in anul ce va urma vor mai veni si altii din urma", a adaugat Catea.
Una din marile realizari ale sectiei de box in anul 2000, pe plan organizatoric, este fuziunea cu Clubul Sportiv Municipal Iasi, colaborare care, o data parafata, vine sa reduca cheltuielile de pregatire a sportivilor prin punerea la dispozitie de catre clubul prezidat de Adrian Poeana a salii de antrenament din Grupul de Sali CSM. "Este un pas inainte si sper ca, in viitor, numarul sportivilor legitimati sa creasca simtitor. Vom pune in continuare accentul pe tinerii sportivi, pentru ca ei ii vor inlocui in cativa ani pe campionii nostri de astazi", a precizat Vasile Catea.
"Ca presedinte al Comisiei Judetene de Box, doresc la acest ceas aniversar sa-i felicit pe toti sportivii Iasului si pe pugilisti in mod special. Referitor la aceasta disciplina, consider ca fiecare antrenor a facut tot ce a putut pentru ca sectia pe care a reprezentat-o sa fie cat mai sus in Iasi si in tara. Sper ca pe viitor antrenorii nostri sa capete noi si noi cunostinte tactice si tehnice in ceea ce priveste meseria lor. Sunt carti si numeroase materiale aparute la FR Box cu noi tehnici de pregatire a boxerilor, scoase de oameni care au trait aproape de ring foarte multi ani: Margarit, Hent, Tranca etc. Nu pot sa-l uit pe maestrul Matthes, omul care a dat Iasului si tarii pugilisti dintre cei mai valorosi si care l-a descoperit, format si condus spre marea performanta pe Ovidiu Bobarnat, alaturi de Viorel Soroceanu. Imi doresc foarte mult ca si alti ieseni sa reediteze performantele lui Ovidiu pentru ca avem sportivi valorosi si este pacat sa nu scoata xcapula si in lume cu succes. Astept sugestii concrete si realiste de la toti antrenorii ieseni, pentru ca, la finele anului 2001, dupa ce vom participa la cat mai multe competitii, sa putem numara in clasamentul celor mai buni sportivi ai Iasului unul sau chiar doi boxeri. Acum, la sfarsit de an si mileniu, doresc sa urez un sincer xLa Multi Ani!x tuturor sportivilor, parintilor lor, antrenorilor, presedintilor de cluburi si celor care sprijina activitatea sportiva si fie ca anul care vine sa fie mult mai bun, atat pe linie organizatorica cat si pe linie sportiva", a conchis Vasile Catea, presedintele Comisiei Judetene de Box Iasi.
Narcis POHOATA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1872 (s) | 22 queries | Mysql time :0.046389 (s)