News Flash:

Pumn in gura pentru profesorii din comisiile de bacalaureat

29 Iunie 2005
1335 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Legea se respecta, legea nu se negociaza", raspunde ministrul Miclea la nemultumirea profesorilor, care cer marirea remuneratiei pentru cadrele didactice din comisiile de bacalaureat

Profesorii care fac parte din comisiile de examinare, cele de corectare, supraveghetorii, dar si presedintii comisiilor de bacalaureat sunt lasati cu ochii in soare de ministrul Educatiei, Mircea Miclea. Dupa ce si-au exprimat nemultumirea fata de remuneratia pentru activitatea prestata in cadrul bacalaureatului si chiar au amenintat cu boicotarea celui mai important examen sustinut de absolventii de liceu, raspunsul reprezentantilor Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) a fost unul negativ. Mai precis, in fata nemultumirilor sindicale privind remuneratia cadrelor didactice din comisiile de la bacalaureat, ministrul Mircea Miclea a fost foarte ferm: "Legea nu se negociaza, legea se respecta". Potrivit legii invocate de ministru, la o comisie de pana la 400 de candidati inclusiv, presedintele va primi o indemnizatie de pana la 50 la suta din salariul de baza al functiei didactice in care este incadrat. La o comisie de peste 400 de candidati, venitul va fi calculat pana la un salariu de baza lunar al functiei didactice in care este incadrat profesorul. Toate aceste reglementari nu vor fi incalcate sub nici o forma, sustin oficialii MEC. Singura categorie la care ministrul Educatiei Miclea s-a gandit sa mareasca indemnizatia sunt doar profesorii corectori, dar nu a fost stabilit nici un procent.
De cealalta parte a baricadei, nemultumirile profesorilor nu au incetat. Cadrele didactice nu stiu cati bani vor primi exact, iar din cauza faptului ca numarul candidatilor dintr-un centru de examen s-a dublat iar indemnizatia nu a fost marita, acestia avertizeaza ministerul ca se pot retrage oricand din comisii. "Eu nu mai stiu ce declaratii fac ei de la zi la zi, dar cert este ca nu s-au obtinut banii. Mai mult, par sa nu fie dispusi negocierilor, iar in aceste conditii profesorii vor lua cunostinta de situatie si vor decide in consecinta", a declarat Constantin Amihaiesei, vicepresedinte al Federatiei Alma Mater.
In opinia oficialilor MEC, media absenteismului la nivel national este normala, de altfel, aceasta inregistrandu-se an de an. Reamintim ca la Iasi un presedinte de comisie a refuzat sa se mai prezinte la bacalaureat. Totusi, absenteismul pare oarecum suspect, deoarece listele cu membrii comisiilor de bacalaureat au fost completate cu doua luni inainte, profesorii dandu-si acordul scris pentru participare. Mai mult decat atat, oficialii MEC sustin ca revolta profesorilor a pornit de la un simplu zvonul fals transmis de rauvoitori, pentru a sabota cursul desfasurarii normale a examenelor si ca MEC dispune de fondurile necesare pentru a acoperi toate cheltuielile.
(M.R.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1297 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019799 (s)

loading...