News Flash:

Punct final in stagiul de la Olimp

9 August 2008
805 Vizualizari | 0 Comentarii
Ajuns la cea de-a treizecea editie, stagiul de vara din Statiunea Olimp a adunat din nou sub bagheta maestrului Dan Stuparu sute de practicanti ai karate-ului traditional din Romania. Doua antrenamente zilnice in regim de anduranta, teste tehnice, alergari in regim de rezistenta, examene de grad, pregatiri pe timp de noapte cu aplicatii in apele marii sunt parte din programul foarte incarcat de care au parte cei prezenti la consacratul stagiu de vara. Joi dimineata, de la ora 6.30, a fost programat antrenamentul in mare, iar seara, de la ora 22.00, consacratul foc de tabara care aduna sute de privitori.

Ieri dimineata, tot de la ora 6.30, a fost ultimul antrenament, dupa care au fost date examenele de grad. De la Clubul Enpi Iasi au dat examene instructorii: Irina Patrahau, care a obtinut cea mai mare nota - 8,02; Razvan Popa, Alecsandru Ionica si Petronel Luca, instructori care au luat fiecare nota 7,09, obtinand gradul de 2 Dan. Dupa terminarea examenului, la ora 9.00, a inceput sedinta Adunarii Generale a Federatiei Romane de Karate Traditional, unde a fost aprobat calendarul competitional 2008-2009. Astfel, clubul Enpi Iasi, infiintat de actualul vicepresedinte al Consiliului Judetean, Constantin Adascalitei, va organiza in perioada 20-21 martie 2009 finala Campionatului national de karate traditional Fudokan Shotokan, pentru cadeti, juniori, tineret si seniori, intreceri supervizate de sensei Dan Stuparu - 7 Dan. Lotul deplasat de CS Enpi pentru stagiul de la Olimp este alcatuit din sportivii: Irina Patrahau, Razvan Popa, Catalin Olaru, Iulian Dumitras, Alexandru Reznic, Constantin Adascalitei jr, Marius Adascalitei, Elena Bedreag, Alin Agrigoroaiei (seniori); Dragos Balaiasa, Alexandru Lupescu, Andrei Pintilie, Adina Timofte, Andreea Timofte, Stefana Baltag, Anca Stirbum, Vlad Pintilie (tinere sperante), Rares Alecsandru, Alexandru Ivanov, Bogdan Onofras, Cristian Manea, Ilie Dumitrascu (incepatori). "La Olimp ne pregatim, stam de vorba si incercam sa invatam cat mai multe unii de la altii. Acesta este in fond spiritul si totodata mesajul karateului traditional", a declarat fondatorul CS Enpi Iasi, Constantin Adascalitei.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2305 (s) | 22 queries | Mysql time :0.053908 (s)