News Flash:

PUNR nu-l mai sprijina pe Ratoi

14 Aprilie 2000
1023 Vizualizari | 0 Comentarii
Constantin Neagu, presedintele filialei judetene a Partidului Unitatii Nationale Romane, a anuntat ca, in scurt timp, vor fi definitivate listele pentru consilierii si primarii din judetul Iasi, in perspectiva apropiatelor alegeri locale. Noutatea o constituie faptul ca, desi in ultimul timp s-a vorbit insistent de sprijinul PUNR pentru actualul primar pedeserist al municipiului Pascani, Neculai Ratoi, de cateva zile, formatiunea condusa de Valeriu Tabara si-a nominalizat propriul candidat la primarie, in persoana inginerului chimist Dorel Rusu. Referindu-se la oferta electorala a Partidului Unitatii Nationale Romane, Neagu a recunoscut ca inca se lucreaza la ea, dar principalele directii au fost trasate in strategia de dezvoltare economica si sociala 2000-2004, prezentata la Conventia partidului din luna martie. Urmeaza ca organizatiile judetene sa adapteze acest program la necesitatile stringente ale filialelor locale.
De aceea, conducerea judeteana a initiat cateva intalniri cu subfilialele din teritoriu, pentru a trece in revista problemele cu care se confrunta comunitatile locale. Dupa parerea lui Constantin Neagu, exista foarte multe probleme, mai ales in localitatile departate de Iasi.
Fara a critica, "realizarile" lui Constantin Simirad (piete, statui si altele asemenea), Vasile Mutu, candidatul la primarie al acestui partid, a afirmat totusi ca este nevoie ca orientarea sumelor de bani sa se faca, in primul rand, in sprijinul cetateanului si asta "numai dupa un inalt grad de chibzuinta". Candidatul peunerist a mai zis ca, pentru a debuta in forta in campania electorala, PUNR a constituit, in cartierele Iasului, colective de sustinere a partidului si a candidaturii sale. Echipa pe care se sprijina Mutu este alcatuita din tineri si condusa de directorul de campanie Bogdan Paiu. Se are in vedere o oferta electorala nesofisticata, pliata pe interesele unor categorii cat mai largi de cetateni: femei, someri etc. In scurt timp, aceasta oferta va fi facuta publica.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016503 (s)

loading...