News Flash:

Purici si gunoaie in subsolurile blocurilor iesene

27 Iulie 2004
1025 Vizualizari | 0 Comentarii
•Angajatii UFET au luat purici din subsolurile unor blocuri din cartierul Tatarasi •Cristian Andries, directorul Termo Service, singura societate autorizata pentru igienizarea subsolurilor, neaga ca ar exista purici in aceste locuri

Instalatorii Uzinei de Furnizare a Energiei Termice (UFET) Iasi s-au umplut de purici atunci cand au intrat in subsolurile unor blocuri din cartierul Tatarasi, pentru a citi contoarele de energie termica. Blocurile de pe strazile Doctor Savini si Stejar nu sunt singurele cu subsoluri pline de paraziti, precum puricii. De asemenea, din aceste subsoluri nu lipsesc gunoaiele menajere. Subsolurile unde nu exista purici sunt, de cele mai multe ori, inundate si in ele salasluiesc roiuri de tantari. "Nu numai in Tatarasi exista astfel de cazuri, ci in toate subsolurile blocurilor din municipiul Iasi, in special in cele care nu au fost inundate. Subsolurile sunt 80 la suta invadate de paraziti, iar restul de 20 la suta sunt inundate. Puricii sunt de la sobolanii si pisicile din zona, care sunt purtatorii. Solutia este deratizarea, dar aceasta nu poate fi facuta deodata. Este o problema cunoscuta, de care nu vom scapa niciodata", a declarat Constantin Ciofu, directorul UFET. Singura societate comerciala autorizata pentru a efectua lucrari de igienizare a subsolurilor din blocurile municipiului Iasi este SC Termo Service SA. Cu toate acestea, conducerea firmei din subordinea municipalitatii pare ca este prea ocupata cu recuperarea banilor de la datornici si uita de una dintre indatoririle sale, aceea de a asigura curatenia in subsoluri, deratizarea lor si, implicit, asigurarea sanatatii locuitorilor municipiului Iasi. De asemenea, ceea ce poate observa orice persoana care trece pe langa o aerisire de subsol a unui bloc este mirosul neplacut. Contactat telefonic, Cristian Andries, directorul SC Termo Service SA, a afirmat ca nu stie nimic de un astfel de incident, si nici nu crede ca ar fi adevarat. "In primavara am facut deratizari in subsolurile blocurilor. Eu nu am auzit de nici un purice in subsoluri si nu are cum sa fie. Cred ca ar fi mai bine sa va duceti voi sa-i cautati, sa vedeti daca acestia exista intr-adevar", a declarat Cristian Andries, directorul SC Termo Service SA.
Ana-Maria CHITIGA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1478 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018725 (s)

loading...