News Flash:

Putini candidati pentru posturile de director

19 Octombrie 2004
1000 Vizualizari | 0 Comentarii
•De la anul, salariile directorilor de institutii de invatamant vor creste cu pana la 50%, pentru un director cu gradul I si cu o vechime de peste 40 ani

Numarul candidatilor pentru posturile de directori scoase la concurs de catre Inspectoratul Scolar Judetean, au crescut ieri la 61 de dosare, listele cu cei care s-au inscris pana ieri ramanand deschise, deoarece numarul locurilor disponibile este foarte mare, respectiv 200. Candidatii care s-au inscris deja vor sustine concursul la data stabilita, urmand ca cei care si-au depus dosarele mai tarziu sa sustina concursul ulterior. Motivele acestei prezente scazute este, conform celor declarate de inspectorul general adjunct, Vasile Salaru, metodologia greoaie pentru concurs si cerintele pentru unitatile scolare din mediul rural, unde candidatii trebuie sa indeplineasca unele criterii ca de exemplu: sa aiba gradul II, cel putin 5 ani vechime si timp de trei ani sa fi obtinut calificativul "foarte bine". Acest concurs se inscrie in reorganizarea infrastructurii, astfel incat scolile cu un numar de elevi sub 200 vor trece sub administratia scolilor mai mari. Astfel, un director de institutie de invatamant preuniversitar va avea in administrare mai multe corpuri de cladiri, cadre didactice si elevi, directorul va avea un spor de salariu de 25-35%. Din declaratiile inspectorului general Vasile Salaru, reiese ca de la anul salariile directorilor de institutii de invatamant vor creste cu pana la 50%, pentru un director cu gradul I si cu o vechime de peste 40 ani.
( B.T.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1390 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018684 (s)

loading...