News Flash:

Puzderie de personalitati in tribuna oficiala

4 Noiembrie 2006
899 Vizualizari | 1 Comentarii
• Mircea Sandu, Ionut Lupescu, Marius Stan sau Valentin Alexandru au fost printre personalitatile din lumea fotbalului care aseara au asistat la primul joc in nocturna la Iasi


Invitati de marca in tribuna oficiala a stadionului Emil Alexandrescu, la primul meci din istorie la lumina nocturnei. Conducerea clubului iesean a pregatit in cele mai mici amanunte acest eveniment, de la biletele de colectie pana la invitatii care au urcat aseara in dealul Copoului. Pe langa spectacolul dinaintea meciului si focul de artificii de rigoare, primarul Gheorghe Nichita s-a gandit sa invite la aceasta sarbatoare a fotbalului iesean si multe personalitati din lumea fotbalului romanesc, pentru a marca si mai bine acest moment unic. Astfel, printre altii, la oficiala au urcat presedintele Federatiei Romane de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, directorul general al FRF, Ionut Lupescu, sau fostul sef al gruparii din Copou, Marius Stan, cel de numele caruia se leaga reorganizarea din temelii a clubului din Copou. In tot acest timp, la marginea terenului, ca observator, a inghetat vicepresedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, nimeni altul decat mana dreapta a presedintelui Dumitru Dragomir. Dupa meci, Mircea Sandu s-a dovedit foarte volubil, multumind Politehnicii pentru invitatia la un eveniment atat de important. "Sunt bucuros pentru ieseni ca vor avea de acum inainte o performanta instalatie de nocturna, pentru ca publicul din acest oras chiar merita acest lucru. Din pacate, jocul a mai stricat putin din atmosfera de sarbatoare, fiind unul modest, fara valente deosebite. Bistrita a pus mingea jos, a avut doua ocazii si a dat un gol. Iasul nu a avut clarviziune si nu si-a creat nici o ocazie. Oricum, ce ramane dupa acest joc este bucuria iesenilor de a vedea jocuri in nocturna", a declarat acesta. In schimb, primarul Gheorghe Nichita era destul de necajit, anuntand ca va ajunge si in vestiar pentru a vedea care sunt problemele la nivelul acestuia. "Pacat ca meciul si rezultatul nu au fost pe masura spectacolului din tribune, dar asa se intampla intotdeauna: ceva trebuie sa intervina sa-ti strice sarbatoarea. Nu am facut un joc prea bun, am pierdut, dar asta nu inseamna ca nu-l voi sustine si in continuare pe Ionut Popa. Suntem alaturi de antrenorul nostru, si la bine, si la rau", a spus Nichita. In fine, fostul presedinte al Politehnicii si actualul sef al Otelului Galati, Marius Stan, a declarat ca se simte mandru ca iesenii vor avea parte de o nocturna performanta si ca stadionul Emil Alexandrescu capata tot mai des o fata europeana. "Ma bucur pentru spectatorii ieseni ca vor avea parte de o instalatie moderna de nocturna si ca stadionul din Copou este tot mai aproape de standardele europene. Oamenii din Iasi merita acest lucru, pentru ca sunt cu adevarat admirabili. Din pacate, echipa a jucat mai slab astazi, poate si din cauza festivismului dinaintea meciului, dar mai important este ca la Iasi este o nocturna si o echipa care joaca la cel mai inalt nivel", a declarat la final Marius Stan.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #1583
ca sa ai putinta trebuie sa ai vointa/ori la jucatorii ieseni asta lipseste(cu mici exceptii)ce sa le faca antrenorul sa joace in locul lor?ca sa joci trebuie sa vrei/ca sa vrei trebuie sa poti ORI????????lipseste aceast la cei mai multi
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1548 (s) | 24 queries | Mysql time :0.032974 (s)