News Flash:

Un agent de penitenciar nu a suportat jugul restan?elor:

Răpus de datorii

5 Iulie 2010
992 Vizualizari | 0 Comentarii
Agentul Ciprian Gemene, 28 ani, de la Penitenciarul Vaslui și-a șocat colegii, împușcandu-se în piept cu arma din dotare, în timpul serviciului. Camarazii spun că vasluianul a intrat în depresie după ce a fost anunțat că salariul îi va fi diminuat cu 25 la sută. Se pare că acesta era înglodat în datorii, ajungand să nu mai aibă bani pentru creditele contractate de la bănci. In prezent, starea de sănătate a tanărului este bună.
Agentul Ciprian Gemene de la Penitenciarul Vaslui, 28 de ani, s-a împușcat în piept cu arma din dotare, în timp ce efectua serviciul de patrulare între două posturi de pază din interiorul instituției.
Potrivit conducerii Penitenciarului Vaslui, gardianul a fost găsit rănit, într-o baltă de sange, de către șeful de tură, după ce acesta din urmă a auzit două focuri de armă din zona sectorului unde agentul își desfășura serviciul de patrulare.
“Deocamdată, nu știm dacă a fost un nefericit accident sau a existat intenție din partea agentului. Noi am anunțat Poliția și Parchetul, care au trimis o echipă complexă de cercetare care să stabilească mecanismul producerii evenimentului. Ceea ce pot să vă spun este că angajatul nostru nu a avut probleme pe linie profesională, și nici nu a fost sancționat vreodată disciplinar”, a declarat Vasile Cotoc, directorul Penitenciarului Vaslui.
Preluat de o ambulanță la foarte scurt timp de la producerea accidentului, agentul a fost transportat la Spitalul Județean de
Urgență (SJU) Vaslui, fiind supus imediat unei intervenții chirurgicale. Medicii spun a avut o șansă incredibilă. Unul dintre cele două gloanțe s-a strecurat la cațiva milimetri de inimă, i-a perforat plămanul stang și a ieșit prin spate. După o operație de peste patru ore, ei au reușit să-l salveze și agentul este acum în afara oricărui pericol.
(Sursa: Obiectiv)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013829 (s)