News Flash:

Radar performant la Birnova

15 Septembrie 2000
688 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acesta va "vedea" orice prezenta in aer pe o raza de 400 kilometri

Centrul radar de la Birnova va fi dotat in urmatoarea perioada cu aparatura performanta, in cadrul programului de modernizare a retelei nationale de meteorologie. Prin reorganizarea activitatii meteo la nivel national, anul trecut, reteaua nationala de meteorologie a fost transferata de la RA Apele Romane la Compania Nationala de Meteorologie si Hidrologie, fiind supusa unui proces intens de modernizare si dotare. "Dupa ce aproape zece ani aceasta activitate a fost lasata in paragina, RAAR neavand bani pentru a o sustine, s-a demarat actiunea de reabilitare a retelei meteo, realizandu-se dotarea platformelor cu aparatura performanta. Totodata, intregul sistem a fost intretinut corespunzator si, lucrul cel mai important, s-a inceput modernizarea sistemului de telecomunicatii. Prin realizarea unor investitii importante, am reusit sa intram in circuitul national si international de transmitere a datelor", ne-a declarat Mircea Amariucai, directorul Centrului Meteorologic Regional "Moldova" Iasi.

Iasul este in legatura cu marile centre meteo din Europa

Compania Nationala "Institutul National de Meteorologie si Hidrologie" (CNINMH) dispune in tara de sapte centre regionale meteo. Pentru Moldova, cartierul general se afla la Iasi, Centrul Meteorologic de aici deservind opt judete, cu 20 de statii meteorologice, un radar la Birnova, cate un serviciu meteorologic in centrele de la Bacau si Iasi si un serviciu de prevedere a vremii la Bacau. Prin investitiile facute, centrul de la Iasi dispune in prezent de aparatura de prelevare a informatiilor satelitare de la centrele europene din Londra, Offenbach si Meteo France, informatiile fiind preluate automat in calculator. "Cu ajutorul acestor date se elaboreaza prognoze meteo, acestea fiind coroborate cu observatiile si masuratorile primite de la statiile meteo din judetele Moldovei. Odata cu inlocuirea telexurilor, statiile transmit date direct in calculator. In 2001, prin derularea programului de modernizare, reteaua nationala de meteorologie va avea peste 50% din statii in sistem automat", a mai precizat Mircea Amariucai.

55 milioane de dolari pentru modernizarea retelei meteo

Pentru a realiza acest program de modernizare, a fost obtinut un credit de 55 de milioane de dolari, pentru ca reteaua nationala de meteorologie sa fie echipata cu cinci-opt radare Doppler si 60 de statii automate. Cum aparatura de la statia Birnova este depasita, unul dintre aceste radare va ajunge la Iasi. "Un radar Doppler vede tot ce misca pe o raza de 400 km - avioane, nori, nori de praf radioactiv, invazie de lacuste, migratia pasarilor etc., informatiile putand fi transmise simultan in 78 de terminale", a mai declarat Mircea Amariucai. In cadrul aceluiasi program, Centrul Meteorologic Regional "Moldova" a fost dotat cu o retea de calculatoare care prelucreaza baza de date meteo, ce poate fi utilizata de diversi beneficiari. Printre altele, se pot efectua studii de specialitate, diagnoze si prognoze, se pot oferi date despre dispersia si transportul poluantilor si radionuclizilor din atmosfera, se pot efectua studii de impact etc.

Apararea Civila nu are nici macar un calculator

O problema cu care se confrunta Centrul Meteorologic Regional "Moldova" este cea a dotarii necorespunzatoare a unor beneficiari. "Conform legislatiei in vigoare, administratia publica beneficiaza gratuit de prognoze si de avertizari. Centrul xMoldovax este autorizat si dotat sa informeze in mod operativ apararea civila a judetului. Din nefericire, activitatea este ingreunata de faptul ca Apararea Civila nu dispune de nici un calculator, prin intermediul caruia sa le putem transmite operativ informatiile. Nici macar fax nu au. Trebuie sa stai sa le dictezi la telefon. S-au facut interventii la Consiliul Judetean si exista promisiunea ca aceasta problema sa fie rezolvata, pentru ca nu e firesc ca acolo sa lipseasca un simplu calculator, cu ajutorul caruia sa poti beneficia in orice moment de informatii despre un eventual fenomen meteorologic periculos", a mai precizat Mircea Amariucai.
Ionut SAVA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2278 (s) | 24 queries | Mysql time :0.098807 (s)