National

Radu Cristescu, despre reportajul cu privire la Biserica Ortodoxă Română: „Nu îmi amintesc un atac mai violent”

Publicat: 13 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Radu Cristescu despre reportajul cu privire la Biserica Ortodoxă Română Nu îmi amintesc un atac mai violent
Radu Cristescu

Un reportaj publicat pe site-ul recorder.ro, catalogat drept manipulator de elita intelectuală, a stârnit vâlvă în mediul online între politicienii USR și votanții acestora, recunoscuți anti-clericali, îndeosebi anti-ortodoxie și ortodocși. O deputată a celor catalogați neo-marxiști, Simona Tulbure, de la USR, acuză că ”Biserica Ortodoxă Română, prin Patriarhie şi cei care o conduc, a devenit de mulţi ani un organism corupt, lipsit de transparenţă, decuplată de la misiunea sa de bază”.

Primul lider politic care iese la rampă și comentează atacurile și manipulările la adresa Bisericii Ortodoxe și a Patriarhului Daniel este Radu Cristescu, deputat PSD.

”Multă dreptate a avut Matei, evanghelistul: ”Se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi…Feriți-vă de profeții mincinoși, care vin la voi în haine de oaie, dar în interior sunt lupi lacomi”.

Mărturisesc că în cei 31 de ani scurși de cînd nu doar românii, ci și Biserica a ieșit de sub jugul comuniștilor fără Dumnezeu, nu îmi amintesc un atac mai violent la adresa ei decît cel declanșat de useriști și de slugile lor din presă. Multe, din păcate.

Să susții doar cu vorbe sterpe că Biserica Ortodoxă e condusă de șantajiști imorali și de corupți și să o compari cu o republică bananieră mai mică mi se pare un afront nu doar la adresa Patriarhiei, a înalților prelați, ci a milioanelor de credincioși ortodocși.

De ce lovesc atît de dur în BOR băutorii spiralați de lichide organice, exact în timpul pelerinajului a zeci de mii de români la moaștele Sfintei Parascheva, adesea ultima lor speranță în mai bine?

Simplă coincidență?

Indignare autentică?

Dorință de ”reformă” a ortodoxiei strămoșești de pe poziții progresiste, adică oarece contradicție în termeni?

Înclin să cred că altul e motivul: oftica Big Pharma că BOR nu s-a înscris în hei-rup-ul vaccinist național (lăsînd, cu înțelepciune, decizia la îndemna fiecărui credincios), ceea ce le dă găuri în buget marilor productori externi.

Așa că ce le-a mai rămas de făcut decît să-și activeze slugile de la București și să atace ultimul refugiu al speranței unui popor lovit de soartă și al tradițiilor strămoșești tot mai vitregite, la noi?”, e mesajul postat de Radu Cristescu.

Adauga un comentariu