News Flash:

Radu PxRPxUTx

17 Octombrie 2001
822 Vizualizari | 0 Comentarii
Despre literaturica dlui Simirad

Il banuiesc pe domnul primar Simirad a fi un bun povestitor la un pahar de vorba intre amici. Stiu din presa ca e si un bun zicator de bancuri, distrand cu aceste productii nationale pana si urechile prezidentiale. Dar de la a spune bancuri si a povesti intre amici si a povesti pe hartie e "o cale atat de lunga", vorba Poetului, iar dl Simirad, s-o spunem de la inceput, n-o strabate. N-ar fi nici o paguba. Mai agasant e altceva. N-am intalnit in acesti ani, de cand dl Simirad e autor de proza, pe cineva care sa spuna lucrurilor pe sleau (si in presa) in privinta valorii acestei proze. Corul laudatorilor e unanim, un halo de smog asezandu-se pe spiritul critic al condeierilor ieseni. N-am fost la lansarea cartilor dlui Simirad, dar cred ca gogoasele scoase pe gura de lingai erau mai umflate decat chiftelele doamnei primar, iar betia de cuvinte a criticilor bahluvieni imbata mai abitir decat vinul primarului. Asta-i naclaiala noastra balcanica!
Spre exemplificare vreau sa ma refer la textul intitulat rajkapoorian "Vagabondul". Se afla in aceasta povestioara, precum leucemia intr-o leucocita, toate carentele scrierilor dlui Simirad. Proza, hai sa-i spunem totusi asa, e construita pe ideea milei (cuvantul repetandu-se de vreo cinci ori in doua pagini dactilo) si a indiferentei noastre fata de cei napastuiti de soarta. Subiectul e urmatorul: un vagabond "fara capatai" (expresia e cam pleonastica, domnule primar, vagabonzii fiind indeobste fara "capatai", adica fara acea parte a patului unde-si pune omul capul ca sa se culce) e lovit fara mila de un "zdrahon" si moare in niste boschete, in indiferenta generala, dar sub ochii unui ingeras de copil. Acesta din urma e "personajul pozitiv", avand mila de vagabondul neincapataiat.
Inaltatoare si invatatoare istorioara, nu-i asa?
Chestiunea este sa te ajunga "oghialul" scriitoricesc s-o poti cuprinde. Eu as lega aceasta tema de unele lecturi din copilarie: fragmentele cu Gavroche si Cosette din "Mizerabilii" de Victor Hugo sau "Fetita cu chibrituri" de H. Ch. Andersen. Domnul primar ar trebui sa le reciteasca. Daca nu, sa reciteasca macar "Puiul" de I.Al. Bratescu-Voinesti si ar avea ce invata (lectura obligatorie la clasa a V-a). In toate "lecturile" citate si in altele asemenea, sentimentul de mila nu este expus violent, ci este sugerat, lasat in surdina, iar astfel efectul asupra cititorului este mult mai adanc. La dl Simirad, sentimentul e clamoros, prafuit, la nivel de Misterele Bahluiului, de telenovela plangacioasa. "Invatatura" morala e in consecinta plicticoasa, agasanta, antipatica, aidoma cu acel gen de profesoara careia elevii ii spun "baba". Personajul negativ e urmarit si el cu ciuda si furie de catre autor, care il caracterizeaza la modul naiv: "sadic", "om fara mila", "fara suflet". Pana si parul des "ca de maimuta" de pe pieptul agresorului e semn de rautate, de ferocitate. Aceasta-i o naivitate de secol XIX, cand se credea ca anumite trasaturi atavice ale corpului pot caracteriza virtuali criminali. Teoriile acestea completate aberant, au fost preluate de fascisti si... iata un reziduu ajuns pana la dl Simirad. Ma intreb: daca dl primar are cumva o pilozitate abundenta pectorala, inseamna ca e un om rau? Eu am un cumnat paros ca un urs, dar e bun (cumnatul, nu ursul) ca painea calda. In general, trairile sufletesti ale personajelor sunt false. Afirmatia ca, in ceasul mortii, vagabondul "l-a certat pe zdrahonul care l-a trimis pe lumea cealalta" starneste un hohot de ras. Eu cred ca mai degraba vagabondul urla de durere si injura agresorul ca valahul de pe teapa. Adjectivele cu toptanul, care de care mai firoscoase si mai fioroase, tin loc de tehnica a sugerarii, de amanunt relevant, de creare a atmosferei si de alte "trucuri" scriitoricesti pe care dl primar nu le detine. La autorul nostru setea e nebuna, furia e nebuna, spectacolul (bataii) e macabru, atacul e idiot, privirea e muta si rugatoare etc. etc. etc.
Nouazeci la suta dintre textele primarelui se termina cu invocarea unei lacrimi de durere. Plange primarul nostru ceva de speriat, precum icoanele izvoditoare de mir. Plange si compune in continuare cu o consecventa demna de o cauza mai buna. Un lucru e sigur: pupincuristii au ce lauda! Ultimul dintre adulatori este scriitorul de buzunar Stelian Baboi, care tranteste in revista "Cronica" niste prostii mai mari decat palaria sadoveniana (unica sa identificare cu ideea de scriitor) pe care o poarta. Platon si o pleiada de genii ale istoriei universale sunt invocate de dom' Stelica pentru a elogia supraextraarhiultraliteraturica dlui Simirad.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1670 (s) | 22 queries | Mysql time :0.046273 (s)