National

Raed Arafat avertizează: ”Nu te costă nimic dacă porţi o mască, dar te poate costa o viaţă”

Publicat: 25 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Raed Arafat avertizează Nu te costă nimic dacă porţi o mască dar te poate costa o viaţă
Raed Arafat a declarat că nu se discută, în acest moment, despre o închidere totală a orașelor

Raed Arafat avertizează: ”Nu te costă nimic dacă porţi o mască, dar te poate costa o viaţă”. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență spune că România riscă să aibă o iarnă destul de grea, dacă oamenii nu respectă normele de distanțare socială și pe cele de igienă. Mai intervine în scurt timp și gripa sezonieră, fapt care face ca lucrurile să devină și mai dramatice. De asemenea, acesta a adus în discuție și problematica măștii de protecție la alegerile locale de duminică, spunând că masca este la fel de importantă ca și cartea de identitate.

”Vedem clar că nu scădem, vorbim chiar despre o creștere. Suntem de la 1.200 la 1.600, situația nu este stabilă, trebuie să aplicăm regulile. Riscăm să avem o iarnă extrem de dificilă, dacă îi ascultăm pe cei care spun că virusul nu e atât de virulent, că nu mai are putere, că nu mai e periculos. Dacă vom respecta, am putea avea speranțe din primăvară.

Acum trecem către o perioadă destul de încărcată şi critică pentru că se combină cu gripă sezonieră, deci clar că vom avea probleme mai mari, chiar dacă şi gripa sezonieră se limitează răspândirea ei prin purtarea măştii. Ajutorul populaţiei major este respectarea regulilor. Nu te costă nimic dacă porţi o mască, dar te poate costa o viaţă (…) dacă asculţi şi nu porţi mască pui în pericol şi viaţa celor apropiaţi, şi regretul este tardiv. (…) Astea sunt probleme reale şi oamenii trebuie să conştientizeze că este o muncă în echipă aici şi marea parte a echipei este omul de rând.”, a spus Read Arafat la Antena 3.

Raed Arafat avertizează: ”Nu poţi să intri în secţia de votare fără mască”

Raed Arafat a menționat că dreptul la vot este unul incontestabil, însă fără masca de protecție, cetățenii nu și-l vor putea exercita. Totodată, acesta a precizat că atunci când vaccinul va fi disponibil, primele persoane care îl vor primi vor fi cele din grupele de risc.

”Dacă se respectă regulile şi dacă oamenii respectă exact regulile care sunt recomandate riscul va fi minimalizat la maxim. (…) Trebuie să înţeleagă toată lumea: dreptul la vot e dreptul la vot, incontestabil. Dacă te duci la vot, trebuie să ai la tine cartea de identitate şi, de data asta, trebuie să ai şi mască. Poţi să votezi dacă nu ai carte de identitate? Nu? Nu poţi să intri în secţia de votare fără mască. Nu poți să votezi fără cartea de identitate, nu poți să votezi nici fără mască. Regulile vor trebui să fie aplicate cu stricteţe la toate secţiile. Nu ai mască, îți dăm mască. Nu vrei să o porți, intervin alte chestii.

A venit o nouă tranșă de redemsivir. Când va veni vaccinul, primii care îl vor primi sunt cei din grupele de risc. Orice spital trebuie să aibă secție COVID.”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3, în emisiunea lui Radu Tudor.

Raed Arafat avertizează: Se vor lua măsuri mai drastice, ”dacă evoluţia va fi una dramatică”

Șeful DSU a fost întrebat dacă există posibilitatea ca starea de urgență să revină. Răspunsul acestuia este că nu se știe niciodată ce va fi, însă se merge pe impunerea măsurilor la nivel zonal sau regional.

„Noi am zis că vom merge pe ideea măsurilor zonale sau regionale, dar este clar că never say never, niciodată să nu spui niciodată. Nu ştim cum va evolua şi este posibil la orice moment, dacă evoluţia va fi una dramatică, să se ia măsuri mai drastice. Dar intenţia este să se ia măsuri pe localităţi, pe zone. La acest moment nu s-a pus în discuție, dar totul depinde de noi. Împreună putem să prevenim o situație care să nu ne ducă spre măsuri drastice. Dar astfel de măsuri pot fi luate zonal. Trebuie să înțelegem că toți avem un rol major. Nimeni nu poate să spună că sută la sută nu, dar noi sperăm să nu ajungem într-o asemenea situație.”, a explicat Arafat.

Adauga un comentariu