Actualitate

Raed Arafat, despre echipa sosită în România: „România va beneficia de experți ATI și medici din Danemarca” – LIVE VIDEO

Publicat: 22 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Raed Arafat despre echipa sosită în România România va beneficia de experți ATI și medici din Danemarca - LIVE VIDEO
Raed Arafat a vorbit despre situația actuală a pandemiei din România
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat vineri, după ședința de Guvern, că a sosit în România o echipă de experți din Danemarca care va analiza situația actuala din România.

„Cel mai important lucru care se intampla pe linia activarii paturilor ATI: a sosit o echipa de doi experti din Danemarca, au aterizat deja la Bucuresti, ei vor analiza situatia la Matei Bals in privinta cresterii numarului de paturi ATI, urmand ca la inceputul saptamanii viitoare sa vina prima echipa medicala din Danemarca care va activa in ‘Matei Bals’ daca vor considera ca toata situatia este ok. Mai evem si o echipa de medici din Republica Moldova care activeaza la Iasi. Suntem in discutii si cu alte tari si asteptam confirmari”, a declarat Arafat

Ce le recomandă dr. Raed Arafat românilor

Raed Arafat le recomandă românilor, după ce valul 4 a colapsat sistemul sanitar, să nu mai meargă în concediu. El a anunțat că, potrivit reglementărilor CNSU, în orice unitate de cazare accesul se va face doar pe baza certificatului verde.

”Cel mai bine ar fi să stăm unde am fost. Și în hoteluri se va cere certificatul verde, nu e cu test. Nu ai certificat, nu te poți caza în hotel. E aplicat, deja, în multe țări din Europa.”, a spus Raed Arafat.

Documentul CNSU are lacune

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, a explicat, vineri, modul în care se va intra în mall de luni. El a recunoscut, totuși, că există și scăpări în noua hotărâre a CNSU. De exemplu, în ea nu sunt prevăzute situațiile în care nevaccinații vor să se vaccineze în centrele găzduite de malluri.

„Tot ce este în mall (se intră – n.r.) numai cu certificat verde. Dacă intră la centrul de vaccinare din interiorul mall-ului nevaccinat, va intra însoțit. Vom vedea care va fi soluția. Îți spune că mă duc să mă vaccinez, el este nevaccinat, dar nu are imunitate, cel mai bine să evite mall-urile ca să se vaccineze. Se va reglementa situația asta cu CNCAV, dacă avem centre de vaccinare în interiorul mall-ului.”, a spus șeful DSU, Raed Arafat.

Raed Arafat a explicat de ce nu ai voie să ieși pe stradă după ora 22, chiar dacă ai test

Întrebat care este explicația pentru care nici persoanele testate nu mai au voie pe stradă după ora 22, Raed Arafat a răspuns: „explicația e că vor ieși doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală care au imunitate. Nu persoanele testate care pot să se infecteze dacă ajung undeva și să ajungă la spital mult mai ușor decât cei care s-au vaccinat sau trecuți prin boală”.

Jurnalist: Dar și persoanele vaccinate pot să ajungă la spital, și ele se pot infecta

„Mult mai puțin. Citiți, vă rog, cifrele și vedeți că procentele sunt elocvente și arată foarte clar care este procentul celor care ajung în spital, ajung în ATI și care și decedează fiind vaccinați. Testații sunt vulnerabili dacă se infectează, să facă forme grave, să ajungă la ATI. Ei nu sunt identici cu vaccinații sau trecuții prin boală care au un sistem imunitar care are memorie, care este activat și care poate reacționa la virus altfel decât o persoană care nu este vaccinată sau trecută prin boală”, a mai spus șeful DSU.

Adauga un comentariu