Actualitate

Raed Arafat, despre noua tulpină de coronavirus: „Depinde de noi dacă va crește incidența“

Publicat: 07 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Raed Arafat despre noua tulpină de coronavirus Depinde de noi dacă va crește incidența
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a vorbit despre noua tulpină de COVID-19 care devine din ce în ce mai predominant. Raed Arafat consideră că acest lucru se întâmplă în condițiile în care sistemul sanitar românesc oricum este aglomerat în acest moment.

„În mâna noastră stă dacă continuăm să creştem incidenţa şi să trebuiască să luăm măsuri de limitare a circulaţiei. De noi depinde acest lucru. Ne confruntăm cu riscul răspândirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine din ce în ce mai predominantă peste tot şi un sistem sanitar care oricum este aglomerat în acest moment”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat: „Vom lua măsuri zonale“

Șeful DSU a precizat că media naţională de infectări este în jur la 3 la mie, „2,90 – 3 la mie”.

„Dacă continuă creşterea, acolo unde trebuie măsuri locale, zonale, acestea se vor lua. Dacă nu le luăm, vom ajunge să luăm măsuri naţionale mult mai drastice şi asta încercăm să evităm. (…) La acest moment nu există în faţa noastră, pe masă pusă, nicio discuţie despre lockdown total (…) Încercăm tot posibilul să nu ajungem acolo”, a menționat Raed Arafat.

Carantină în Timișoara

Timișoara a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Măsura a fost luat din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri în ultimele zile, când rata de incidență a ajuns la un nivel foarte ridicat. Astfel, sâmbătă, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a votat pentru ca municipiul Timișoara să fie plasat în stare de carantină.

În favoarea deciziei de a carantina Timișoara au votat 30 de membri ai CJSU, printre care și primarul de pe Bega, Dominic Fritz. Au fost exprimate doar 4 voturi împotrivă și tot atâtea abțineri. În final, cel care va semna ordinul de a plasa Timișoara în carantină este Raed Arafat, șeful DSU.

Decizia de carantinare a Timisoarei s-a lăsat cu contre intre Alin Nica, membru PNL și şeful Consiliului Judeţean Timiş şi primarul Timisoarei, Dominic Fritz. Aceştia s-au acuzat reciproc de mai multe interese.

Dominic Fritz a afirmat faptul că președintele CJ Timiș nu are dreptate şi că lansează acuzaţii total eronate atunci când spune că el ar forța o asemenea carantinare. Pe de altă parte, replica lui Alin Nica nu a încetat să vină. Acesta a spus că o decizie de acest fel nu are niciun efect şi că ar trebui regândirea stategiei COVID-19, mai ales că a trecut 1 an de la pandemie şi că nu se poate proceda ca la început.

„Timișoara este cu cea mai mare incidență printre municipii”

Referitor la situația de la Timișoara, Raed Arafat a spus că s-a luat decizia care se impunea.

„Timișoara este cu cea mai mare incidență printre municipii. Clar că în ultima perioadă am asistat la o creștere continuă a numărul cazurilor de Covid-19. Presiunea pe sectorul sanitar va fi tot mai mare, secțiile de Terapie Intensivă nu vin goale. Oricând putem să ajungem la situația în care să nu mai găsim deloc locuri. Singura metodă de a limita răspândirea virusului este limitarea mobilității. De ce acum? Dacă începem acum, e posibil să iasă Timișoara din carantină în scurt timp, 14-21 de zile. Dacă stăm până la o incidență de 10, 11 cazuri la mia de locuitori ca să impunem carantina, va dura mult mai mult”, a zis Raed Arafat.

 

Adauga un comentariu