International

Rafael Nadal, „accidentat mental”

Publicat: 13 oct. 2015
1

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a declarat, marti, la Shanghai, ca accidentarea de la un picior pe care a acuzat-o duminica in finala turneului de la Beijing nu este decat o amintire urata, dar de fapt el are de luptat cu un rau mult mai mare, o „accidentare mentala„. „Am avut de mai multe ori de surmontat accidentari fizice. Dar acum, ceea ce am, lipsa de control a nervilor mei, emotivitatea … este ca si cum as avea de tratat o accidentare, numai ca de data aceasta nu este de natura fizica, ci mentala”, a declarat Nadal intr-o conferinta de presa cu ocazia Mastersului 1.000 de la Shanghai, competitie unde va juca in turul 2 cu Ivo Karlovic. „Si pentru mine este o alta provocare”, a adaugat el. La Beijing, in ultimul act, Nadal a fost invins cu 6-2, 6-2 de numarul unu mondial, sarbul Novak Djokovic.

Vezi si Finala de la Beijing: Novak Djokovic l-a invins pe Rafael Nadal

Muncesc din greu. Nu am trait niciodata o perioada atat de lunga fara sa joc la nivelul pe care mi-l doresc”, a precizat jucatorul cu 14 titluri de Mare Slem. „Pierd meciuri pe care ar trebui sa le castig, meciuri stranse, in trei seturi. Uneori, este ca si cum mi-as relansa cariera„, a mai spus Nadal. „Dar in interiorul meu am convingerea ca daca voi continua cu acelasi stil de antrenament, cu aceeasi putere fizica, voi putea incepe anul viitor cu o recastigare de energie si cu un alt nivel”, a conchis Rafael Nadal. Dupa un final de an 2014 marcat de o operatie de apendicita, fostul lider mondial intampina dificultati de la inceputul anului in regasirea celui mai bun nivel al sau.





Adauga un comentariu