Sport

Rafael Nadal, inainte de întalnirea de Cupa Davis cu Romania: „Este o partida complicata”

Publicat: 13 mai 2016
1

România întâlneste Spania în turul secund al Grupei I a Cupei Davis, Zona Europa-Africa, în perioada 15-15 iulie, la Cluj-Napoca, si una dintre cele mai dese întrebari puse se leaga de prezenta lui Rafael Nadal în tara noastra.

Considerat unul dintre cei mai mari jucatori din istorie, ibericul ajuns la 29 de ani a dat declaratii pentru Digi Sport, dar nu a specificat daca va lua parte la duelul cu românii. „Bine, mai sunt multe saptamâni si, de aceea, e dificil sa ne imaginam de acum ce se poate îmtâmpla pâna atunci. E o partida importanta pentru noi, pentru ca ne poate ajuta sa revenim în Grupa Mondiala, care e obiectivul nostru. E o întâlnire complicata, dar speram sa fim la înaltime si sa ne impunem în România”, a declarat cel care a câstigat 14 turnee de Grand Slam în cariera. Spania a dominat competitia în ultimul deceniu, impunându-se în cinci rânduri (2000, 2004, 2008, 2009 si 2011). În ultima partida disputata de iberici, acestia s-au impus cu 5-0 în fata Danemarcei, echipa fiind formata atunci din Rafael Nadal (5 ATP), David Ferrer (9 ATP), Roberto Bautista Agut (17 ATP) si Fernando Verdasco (55 ATP).

România a mizat în ultima partida disputata, succesul cu Slovenia (4-1), pe Marius Copil (175 ATP), Adrian Ungur (206 ATP), Horia Tecau (3 ATP, dublu) si Florin Mergea (14 ATP, dublu). Întâlnirea de Cupa Davis, România – Spania, contând pentru turul secund al Grupei I, Zona Europa-Africa, va fi în perioada 15-17 iulie, in direct pe Digi Sport.

Rafael Nadal se afla într-o continua revenire de forma, înaintea Grand Slam-ului sau favorit, Roland Garros. A câstigat doua titluri consecutive pentru prima oara dupa doi ani si opt luni, dupa victoriile de la Monte Carlo si Barcelona. Acum, se afla în sferturile de finala ale turneului de la Roma, acolo unde se pregateste pentru al 49-lea duel cu Novak Djokovic. Pâna aici, Rafa i-a eliminat pe Kohlschreiber si Kyrgios.





Adauga un comentariu