News Flash:

Raiul sutilor

10 Noiembrie 2008
3852 Vizualizari | 9 Comentarii
Raiul sutilor
• Autobuzele care circula pe rutele 28 si 43 au devenit raiul hotilor • Hotii din buzunare opereaza pe aceste trasee cu o abilitate greu de imaginat • Cea mai uzitata tactica de a lasa calatorii fara bani si bunuri este metoda "danseaza cu mine", care are ca participanti, de regula, doi hoti: unul opereaza buzunarul victimei si ii paseaza prada, de regula portofelul cu bani, celuilalt, aflat ceva mai in spate


Numarul persoanelor care raman zi de zi fara portofele, telefoane mobile sau alte bunuri in locurile publice nu este cunoscut cu precizie. Asta pentru ca nu toti cei care sunt furati in toiul zilei, pe strada sau in mijloacele de transport in comun, depun plangere la politie.

In mod cert, multi dintre ieseni sunt complicii hotilor din buzunare, pentru ca atunci cand observa o talharie sau un furt, acestia se fac ca nu vad si intorc capul. Cele mai celebre locuri de actiune pentru hotii din buzunare sunt tramvaiele, autobuzele si microbuzele. Aglomeratia din mijloacele de transport in comun este mediul propice raufacatorilor de a actiona nestingherit. Saptamanal, alte trei dosare pentru furt din buzunare intregesc palmaresul hotilor. De la inceputul anului au fost inregistrate 55 de furturi in mijloacele de transport, in 16 cazuri hotii fiind prinsi in flagrant. "In primele zece luni ale anului au fost inregistrate 55 de furturi din buzunare in mijloacele de transport in comun. Din numarul total, 16 persoane au fost prinse in flagrant. De asemenea, am sanctionat 106 persoane pentru constituire in grup. In aceasta perioada am solutionat 47 de dosare pentru aceste tipuri de furturi", a declarat comisarul sef Lucian Mursa, seful Politiei Municipale Iasi.



Autobuzele - raiul hotilor

In topul preferintelor exprimate de hotii de buzunare pentru o activitate mai facila sunt autobuzele. Acestea au devenit un fel de rai al hotilor. Din cauza aglomeratiei din aceste mijloace de transport, hotii opereaza la foc continuu, predandu-si stafeta intre statii. Zone cu perspectiva pentru hoti sunt Pacurari, Nicolina si Mircea. Autobuzele de pe traseul 28 si 43 au beneficiat de cele mai multe ori de vizita hotilor abili precum felinele. Acestea par sa fie terenul preferat de actiune al hotilor din buzunare si din posete. Acestia actioneaza in orele de varf cu trafic intens, cand mijloacele de transport in comun sunt arhipline, iar riscul de a fi prinsi in flagrant este diminuat. Intrega activitate a hotilor deja profesionisti se desfasoara conform unui plan bine pus la punct. Zona centrala este un punct fierbinte, care faciliteaza accesul hotilor in diverse cartiere. De cele mai multe ori, talharii pornesc din inima orasului si se indreapta fie pe traseul Nicolina I sau Mircea, fie se orienteaza catre Pacurari. In ultima perioada, hotii nu mai actioneaza decat in grup. Modul de operare este cunoscut drept "metoda clasica": unul pandeste, celalalt fura, iar al treilea preia marfa. Cei mai multi hoti de buzunare sunt minori cu varste cuprinse intre 10 - 15 ani, care sunt la adapostul anilor pe care ii au. "Cele mai multe furturi au fost inregistrate in autobuzele de pe traseele 28 si 43. Zonele cele mai predispuse sunt Pacurari, Pacuret, Nicolina si Mircea. Hotii prefera sa actioneze in grupuri. Cei mai multi autori identificati sunt minori cu varste cuprinse intre 10 - 15 ani", a mai adaugat comisarul Lucian Mursa.



Arta de a fura

Hotii de buzunare se specializeaza in metode cat mai ingenioase de a subtiliza bani si alte lucruri. Idealul oricarui hot este sa buzunareasca fara ca victima sa simta. Acestia deprind mestesugul inca din copilarie. Scoala hotilor este una fara pupitre, fara carti si fara caiete, acestia sunt instruiti inca de mici, de multe ori chiar de catre parintii lor, hoti si ei, care doresc sa transmita copiilor arta de a fura. Ingeniozitatea micilor infractori nu cunoaste margini. Cea mai uzitata tactica de a lasa calatorii fara bani este metoda "danseaza cu mine", care are ca participanti, de regula, doi hoti. Unul opereaza buzunarul victimei si ii da celuilalt, aflat ceva mai in spate, portofelul cu bani. De cele mai multe ori, pagubitul se prinde abia acasa ca a fost furat. Aceasta meserie se invata repede si in scurt timp, iar minorii devin niste maini de aur. Pentru a nu cadea in plasa micilor infractori, oamenii legii recomanda mai multa vigilenta. "Desfasuram in mod continuu actiuni pe linia furturilor din buzunare. Pentru a nu cadea victime recomandam calatorilor sa dovedeasca multa prudenta si atentie. Trebuie de evitat afisarea in mod ostentativ a bunurilor si lucrurilor de valoare precum: bani, telefoane si bijuterii", a mentionat seful Politiei Municipale.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (9)

KONTRA  | #47422
Se spune "hoti de buzunare", nu "din buzunare". "din" - arata locul, provenienta, originea, ca si cum ar sta in buzunare.
Stef  | #47423
Nu numai despre asta trebuia sa spui in articol ci despre cei carora le platim lefurile pentru a ne apara si a distruge astfel de practici, dar care aproape ca nu se vad. Aia, adica POLITIA SA sunt cel putin la fel de vinovati de aceste probleme
P.S. Dan  | #47424
Sunteti jalnici ! Hai sa va spun si voua, dar mai mult pentru largul public cum se desfasoara aceste actiuni. Cat despre politia care "supravegheaza" poate povestesc altii cam ce "bonusuri" primesc cei care ii ancheteaza pe "micii infractori" (mici pe dreacu). Operatiunea "danseaza cu mine" este scornita,o gogorita gazetareasca. Cred ca madam gazetareaza a vazut prea multe filme de actiune. Hotii lucreaza dupa un principiu foarte bine cunoscut, care poate fi sintetizat in cateva fraze: iuteala de mana si nebagarea de seama(cel mai important),al doilea ar fi ca au "spatele asigurat" asa incat nu au de ce sa se teama daca sunt prinsi, iar ultimul, dar nu cel din urma, destramarea caracterului social a legaturilor interumane(pe scurt mizeaza ca altii nu se vor baga in treburile lor). Asupra ultimului aspect vreau sa insist: daca exista martori acestia , la politie cand li se ia declaratia, "sunt timorati" de catre agentii care mai mult ii ameninta decat sa le multumeasca pentru actiunea lor civica, urmeaza etapa a doua, cand sunt chemati ca martori in instanta si daca nu se prezinta primesc amenzi usturatoare, asa incat Statul Roman, prin organele sale, prin legile proaste, dar aplicate si mai prost, favorizeaza proliferarea fenomenului infractional.
X  | #47425
Sa-i multumim domnului primar ca a aprobat extinderea acestor trasee si a uitat sa mareasca numarul autobuzelor. In aceste autobuze se circula asa cum se circula pe vremea impuscatului. Stai si astepti in statii cate 45 minute si cand apare autobuzul nu mai tii cont ca nu este loc te ingramadesti pana devine mijlocul de transport o sardea, iar hotii se simt ca in rai. Multumim domnule Nichita, stai linistit inca 4 ani, ca noi prostimea rabdam.
Mai rau este ca nu se mai poate circula nici cu masina proprie, nu sunt locuri de parcare etc
La noile alegeri o sa-i rugam pe ciini (cei comunitari) ca sunt la greu, sava voteze!!!!
Anonim  | #47426
Aferim, Dane, mare dreptate ai !
ion  | #47427
Platim din impozitele noastre aceasta POLITIE jalnica care nu misca un deget atunci cand ai nevoe de ei .Stau an puscarii tot pe banii nostri ,politia este platita tot din banii nostri ,parlamentari tot si ei .Atrebarea este oare cat o sa mai rabdam aceste mizerii.
Anonim  | #47428
Dumnezeule mare!! De ce nu-i termina pe hoti odat pentru totdeauna. Politia stie, vede si nu actioneaza cu nimic...de ce? pentru ca is iau si ei partea....orb sa fii si sa nu-ti dai seama care e hot.......trebuie pusi la rece hotii si tratati cu apa pana la sfarsitul zilelor....asa le-as face...ce senzati oribila e cand te cauti si nu-ti mai gasesti lucrurile in buzunar....
BICA IONESCU  | #47429
Cu autobuzul 28 se circula mai rau ca-n vremea lui Ceausescu.Primarul Nichita a pus banci in fiecare statie de autobuz ca sa stai si sa tot stai pina vine un 28 deja arhiplin.Cu mare greutate reusesti sa te urci in el.Soferul ,nu de putine ori iti prinde piciorul sau mina in usa.Atunci multimea urla din gura de sarpe catre sofer sa deschida usile sa dea drumul din capcana celui nefericit.SA TRAIESTI DOMN PRIMAR! SA AI PARTE DE MERS CU MASINA 28!
irina P  | #47430
A-ti auzit si de tactica impingete in fundul doamnelor sa ii simti fesele k-lumea pana dai de portofel sau de ceva prin buzunare...Sa nu credeti ca sunt chiar asa experti! Pur si simplu uitati-va la lumea din jurul vostru si nu permiteti sub nici un chip sa fiti impins in repetate randuri, uitati-va la fata lor si facetii remarcati! Se sperie si vor pleca daca se simt inj centrul atentiei!..Spuneti tare si raspicat celor ce abuzeaza de ingramadeala si va calca in picioare, de cele mai multe ori veti putea fi victima unui furt daca nu aplicati "Paza buna fereste primejdia rea"
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1382 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016988 (s)