News Flash:

RAJAC pregateste noi investitii

7 Iulie 2002
1178 Vizualizari | 0 Comentarii
Ultima investitie pe care o pregateste Regia Autonoma de Apa si Canalizare Iasi (RAJAC) este modernizarea si automatizarea statiei de pompare Pacurari- Aurora - Mijlociu - Breazu. De reabilitarea ei vor beneficia locuitorii din zonele Copou, Pacurari si Ticau, care vor vor avea apa de o calitate mai buna la un pret redus, deoarece, prin cresterea randamentului instalatiilor, va avea loc si scaderea cheltuielilor furnizorului. Pentru investitie este alocata suma de 5,6 milioane de Euro. Lucrarile vor fi executate de firma ce va castiga licitatia deschisa, cu caracter international, organizata de Ministerul Finantelor Publice. Firmele interesate vor trebui sa achite mai intai 1.000 de Euro, care reprezinta contravaloarea caietului de sarcini, urmand ca, pe baza acestuia, sa-si expuna ofertele. "Prin aceasta actiune, intentionam sa crestem calitatea serviciilor oferite consumatorilor, sa reducem cheltuielile de productie si, nu in ultimul rand, sa punem in siguranta instalatiile din zona, deoarece versantul Copou prezinta un risc ridicat de alunecare. In legatura cu licitatia, stiu ca pana acum s-au vandut 13 documentatii, ceea ce inseamna ca exista firme interesate. In urma cu cateva zile, pe data de 2 iulie, conducerea Regiei a organizat vizitarea santierului si o sedinta de clarificare, unde reprezentantii firmelor interesate au vazut starea actuala a statiei. Data limita de depunere a ofertelor este 30 august, iar deschiderea lor va avea loc pe data de 2 septembrie. Speram sa primim cat mai multe oferte pentru a o putea alege pe cea mai buna", a declarat Tudor Tudose, purtatorul de cuvant al RAJAC.
Doriana SAMATARU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017903 (s)