News Flash:

RAJAC risca sa piarda sprijinul principalilor finantatori europeni

13 Februarie 2000
965 Vizualizari | 0 Comentarii
Sediul RAJAC
•Dupa ce a achitat prima transa a imprumutului pentru statia de epurare, Ministerul de Finante forteaza RAJAC sa-i returneze banii •Regia de apa-canal isi va sista programul de investitii si va majora pretul apei pana in 2008 •RAJAC va solicita prima majorare din acest an a serviciilor sale

RAJAC risca sa piarda creditele provenite din Uniunea Europeana si sprijinul BERD pentru dezvoltarea proiectelor de mediu si investitiilor destinate modernizarii retelei de distributie a apei din judet. Gheorghe Nichita, managerul RAJAC, a precizat ca principalul motiv care ar putea conduce la aceasta situatie il constituie solicitarea Ministerului Finantelor de a recupera din banii regiei de apa-canal prima transa a imprumutului obtinut de la banca germana KfV.

RAJAC este obligata sa returneze 13 miliarde de lei Ministerului de Finante

Regia de apa-canal traverseaza una din cele mai dificile perioade din activitatea sa. RAJAC este pandita de sumbra perspectiva de a-si ingheta investitiile daca bugetul de stat nu preia returnarea imprumutului de 20,6 milioane DM de la banca amintita, bani care au fost utilizati pentru modernizarea statiei de epurare. Potrivit clauzelor contractuale impuse de BERD, in calitate de cofinantator al proiectului de modernizare a statiei de epurare, returnarea creditului trebuie sa se faca de catre Ministerul de Finante din bugetul de stat.

In cazul nerespectarii clauzei, BERD si-ar retrage sprijinul acordat Romaniei iar RAJAC nu va mai putea obtine fonduri ISPA destinate proiectelor sale de investitii. In plus, BERD ar putea solicita plata, intr-o singura transa, a sumei de 7,5 milioane USD, bani cu care a contribuit la dezvoltarea proiectelor RAJAC. Modificarea legislatiei financiare, in cursul anului trecut, a facut ca obligativitatea rambursarii creditului de la banca KfV sa fie jonglata intr-un cerc vicios, respectiv de la Ministerul de Finante la consiliul judetean iar de acolo la RAJAC.

Dupa cateva runde de negocieri cu reprezentantii BERD, Ministerul de Finante a achitat recent prima transa a imprumutului in valoare de 1,45 milioane DM, transa care, la actuala rata de schimb leu - DM, inseamna 13,4 miliarde de lei. In urma cu cateva zile, Ministerul de Finante a impus conducerii RAJAC semnarea unei conventii prin care regia de apa-canal urmeaza sa returneze catre ministerul de resort intreaga transa care a fost achitata bancii KfV. "Reprezentantii BERD au aflat de posibilitatea semnarii conventiei pe care o impune Ministerul de Finante.

Este un precedent care poate avea ca efect returnarea intregului imprumut de catre RAJAC si nu de la bugetul de stat, asa cum s-a prevazut prin contract. Efectele ar fi dezastruoase pentru regie. Vom pierde sprijinul Uniunii Europene si BERD, vor fi sistate toate investitiile iar pretul apei va creste pana la retunarea tuturor transelor, adica pana in 2008", a declarat managerul Gheorghe Nichita.

Apa se va scumpi cu 15,1 %

Incepand cu 1 martie, RAJAC va majora, in medie cu 15,1 %, tarifele pentru distributia apei potabile si canalizare. Majorarea care urmeaza sa obtina avizul Oficiului Concurentei este corelata cu inflatia din perioada septembrie - decembrie 1999. Astfel, abonatii casnici vor plati apa potabila la pretul de 5.230 lei/mc fata de 4.544 de lei/mc in prezent iar pentru canalizare 848 de lei/mc. Agentii economici vor cheltui 4.545 de lei/mc fata de 3.949 de lei/mc pentru apa iar pentru canalizare circa 1.765 de lei/mc.

Potrivit celor declarate de managerul Gheorghe Nichita, aceasta majorare, prima din acest an, nu acopera integral cheltuielile de productie si distributie a apei deoarece nu este corelata cu inflatia din luna ianuarie. Managerul Gheorghe Nichita nu a exclus posibilitatea ca majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de RAJAC sa fie aplicata retroactiv de la 1 februarie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rajac uniunea europeana berd gheorghe nichita
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1386 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014242 (s)