National

Raluca Turcan a găsit principalele surse de infectare cu noul coronavirus: evenimentele private

Publicat: 26 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Raluca Turcan a găsit principalele surse de infectare cu noul coronavirus evenimentele private
Vicepremierul Raluca Turcan

Luni seara, 26 octombrie, Raluca Turcan a precizat care sunt principalele surse de infectare cu noul coronavirus: evenimentele private. Vicepremierul a declarat că, acolo unde rata de incidenţă a depăşit 3 la mia de locuitori, acestea au fost interzise.

„Sănătatea publică e prioritate 0. (…) Am închis şcolile unde incidenţa este peste 3 la mia de locuitori. N-am mai permis evenimentele private, care au fost pe toate analizele noastre principala sursă de infectare şi de extindere a infecţie. În localităţile cu incidenţa peste 3 la mia de locuitori s-au închis teatrele, cinematografele, avem măsuri de restricţie privind purtarea măştii. Şi poliţia îşi face datoria”, a declarat Raluca Turcan.

Raluca Turcan a vorbit și despre închiderea mall-urilor. Carantina pe timp de noapte nu poate fi o opțiune

Vicepremierul a subliniat că trebuie să treacă 14 zile, pentru a se impune noi măsuri, dacă va fi cazul. Ea nu ia în calcul carantina de noapte, deoarece încă nu a trecut acea perioadă de timp. De asemenea, se așteaptă anunțarea modului în care a funcționat măsura amintită în alte țări europene, pentru a fi impusă și în România.

„Vrem să vedem exact ce efecte au măsurile luate de noi. Dacă va exista o creştere vom evolua pe traseu alte posibile măsuri. Ne uităm ce se întâmplă în ţară şi ne uităm ce se întâmplă şi afară. Evaluările se fac la 14 zile. Aceasta e perioada de incubaţie. La 14 zile, o să evaluăm ce se impune ce mai facem.

Eu nu pot pune degetul pe carantina de noapte. Mai avem şapte zile. Vom vedea ce efecte a avut această carantinare în afară. Noi vrem să ţinem economia în forţă şi funcţională. Restrângerea economiei nu reprezintă o actraţie pentru noi. Putem însă înăspri măsurile. Se pot face mai mulţi paşi până la închiderea mall-urilor.”, a mai spus Raluca Turcan.

Ludovic Orban, despre un lockdown total în România

Luni seara, în cadrul unei vizite oficiale făcute la Paris, Ludovic Orban, premierul României, a transmis că nu se dorește izolarea populației la domiciliu. Acesta a precizat că economia României trebuie protejată.

“Nu avem în discuții o astfel de eventualitate în momentul de față. Noi am adoptat un set de măsuri care țin cont de modul de transmitere a virusului și așteptăm să vedem eficiența acestor măsuri. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai mulți români respectă regulile de protecție sanitară, cu atât viața poate fi mai normală.

Și obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcționarea economiei, să luăm cât mai puține măsuri de restricționare și ne dorim ca oamenii să aibă o viață cât mai aproape de normal. Dar, repet, cu condiția respectării normelor de protecție a sănătății, care sunt simple, nu sunt complicate; portul măștii, igiena sanitără, păstrarea unei distanțe fizice de protecție sanitară, evitarea atingerii unor obiecte pe care le ating alții și dezinfectarea mâinilor după atingerea unor astfel de obiecte.

Lucrurile nu sunt foarte complicate, dacă oamenii respectă regulile riscul de transmitere se diminuează drastic și nu este nevoie să luăm alte măsuri de restricție”, a afirmat Orban.

Adauga un comentariu