Actualitate

Raluca Turcan, despre pacienții care nu suferă de COVID-19: „Chiar şi aceştia trebuie să-şi găsească loc în spitale”

Publicat: 05 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Raluca Turcan despre pacienții care nu suferă de COVID-19 Chiar şi aceştia trebuie să-şi găsească loc în spitale
Vicepremierul Raluca Turcan

Raluca Turcan, vicepremierul României, este de părere că toți pacienții, chiar și cei care nu suferă de noul coronavirus, trebuie să aibă loc în spitale. Astfel, Raluca Turcan a făcut această declarație joi, la semnarea unui proiect derulat de Institutul Fundeni din bani europeni. Proiectul are ca scop prevenirea și tratarea cancerului colorectal, conform News.ro.

”Avem două categorii de pacienţi. Îi avem pe cei care se îmbolnăvesc de noul coronavirus, în acelaşi timp îi avem pe pacienţii care nu au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi aceştia trebuie să-şi găsească loc în spitale. Suplimentăm, de asemenea, numărul de paturi şi de cadre medicale, astfel încât să poată să fie în continuare trataţi cum se cuvine în spitalele din România”, a declarat Raluca Turcan, joi, la Institutul Clinic Fundeni, unde a participat la semnarea documentelor pentru derularea unui proiect de screening şi prevenire în ceea ce priveşte cancerul colorectal.

Raluca Turcan: „E foarte important ca românii să cunoască faptul că va fi posibilă prevenţia unor maladii care generează deces”

Viceprim-ministrul a vorbit despre necesitatea prevenţiei şi a depistării cancerului în stadiu precoce, pentru ca tratamentul să își arate adevărata eficiență.

”Am deblocat trei proiecte pe fonduri europene care ţinteau prevenţia pentru diferite tipuri de cancer cu incidenţă foarte mare şi cauză de deces prevenibil. Astăzi am semnat la patrulea proiect şi e foarte important ca românii să cunoască faptul că va fi posibilă prevenţia unor maladii care generează deces în România care putea fi prevenit”, a mai afirmat Turcan.

Fondurile pentru proiectul derulat de Institutul Clinic Fundeni provin din fonduri europene.

”În următorii şase ani, vom avea la dispoziţie în total pentru sănătate pe partea de exerciţiu financiar multianual şi program naţional de recuperare şi rezilienţă aproximativ 6 miliarde de euro, aceşti bani se vor canaliza în sistemul de sănătate pe câteva direcţii f importante. Una este aceea de prevenţie şi vom finanţa programe de prevenţie. În acelaşi timp, pe programul naţional de recuperare şi rezilienţă vom investi în infrastructura oncologică aproximativ 350 de milioane de euro, bani direcţionaţi spre institutele oncologice sau chiar spre secţiile de oncologie de la nivelul spitalelor judeţene”, a mai afirmai vicepremierul.

Vicepremierul a evidențiat cât de importante sunt investițiile în aparatură, fapt pentru care Guvenrul a investit 1,2 miliarde de euro pentru aparatură şi echipamente medicale pentru ajutor în lupta cu pandemia.

Raluca Turcan, despre pandemie: „Așteptăm ca în două săptămâni să se vadă deja efectele măsurilor pe care le luăm zilele acestea”

Miercuri, 4 noiembrie, Raluca Turcan a transmis că măsurile de limitare a răspândirii noului coronavirus ar trebui să dea roade peste două săptămâni. De asemenea, aceasta a menționat că explozia numărului de cazuri a fost prevăzută și, de aceea, s-au luat toate aceste măsuri.

„Așteptăm ca în două săptămâni să se vadă deja efectele măsurilor pe care le luăm zilele acestea. Noi prevedeam o creștere a numărului de cazuri și, de aceea, și până acum am luat o serie de măsuri ale căror efecte le-am monitorizat și cu fiecare localitate în care crește numărul de infectări facem două tipuri de analize: una a efectelor măsurilor luate până acum și, doi, ce măsuri mai putem lua astfel încât pandemia să fie ținută în anumite limite. Pandemia nu dispare, creșterea infectărilor va exista, totul este diminuăm, să limităm această creștere a infectărilor. Trendul este același la nivel internațional, nu face România excepție”, a spus Raluca Turcan.

Adauga un comentariu