News Flash:

Ramas bun, Andrei Gheorghe. Realizatori de radio, despre cel care a spart sabloanele

20 Martie 2018
643 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6669 RON (+0.0011)
USD: 4.0761 RON (+0.0268)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Andrei Gheorghe

Salutare, natiune!”. Asa l-am cunoscut noi, toti, pe Andrei Gheorghe. Era strigatul lui de revolta, dar si modul sau de a fi. Andrei Gheorghe si-a trait viata pana la capat, fara nici un compromis.

A spus adevaruri dureroase, uneori fara sa-si aleaga vorbele.

Unii au apreciat asta, altii l-au hulit. N-a fost un om comod si nici nu si-a propus. Le-a vorbit insa din inima oamenilor si i-a indemnat sa nu le fie teama de adevar si de cuvinte.

La inceput a fost cuvantul. Cu acest crez, Andrei Gheorghe a trait intr-o permanenta inclestare cu viata, cu el insusi, cu limitele, pentru a-si proclama libertatea. A spus totul exact asa cum credea.

Andrei Gheorghe: “Cred ca sunt cea mai tare voce de la PRO FM. Dar nu sunt cea mai tare voce de la PRO FM, sunt cea mai tare voce din Romania. Dar nu sunt cea mai tare voce din Romania, sunt cea mai tare voce din lume.”

Cu aroganta, dar si cu profunzime, a adus naturaletea in discursul public si i-a somat si pe ceilalti sa vorbeasca liber, intr-o vreme in care curajul de spune ce gandesti abia mijea.

Andrei Gheorghe: “Asta m-a enervat. Nu putem face nimic. Acceptarea, resemnarea, nimic nu se poate schimba, totul va ramane etern la fel.”

Cu adevaruri spuse transant, cu o charisma a povestitorului hipnotica, emisiunea “13-14” din anii ’90, de la PRO FM, a ajuns sa fie ascultata de milioane de oameni si a deveit cel mai longeviv talk-show la un radio comercial.

Vezi si: Nu mai e niciun secret! De ce a MURIT Andrei Gheorghe! Medicii au facut anuntul 

Vocea lui grava, ferma, dura, lucida si mai ales inconfundabila a spart sabloanele cu “Midnight Killer”, un show de noapte, unde a si batut recordul la numarul de ore petrecute in emisie.

Andrei Gheorghe: “De ce eu am ajuns in radio, de ce am ajuns aici? Cineva, acolo sus a fost foarte atent si a zis dupa ce am trecut prin 20-30 de meserii, a spus aici trebuie sa ajungi.”

Florin Calinescu: ”Andrei este un om care a ars intr-un fel personal, asumat si responsabil, absolut de cand il stiu eu din ’90 si un pic... Asa a vrut sa traiasca, asa a vrut sa vorbeasca, asa a vrut sa existe, asa a vrut sa traiasca, asa a vrut sa apara, asa a vrut sa dispara...″

Vlad Craioveanu, realizator radio: ”Stii ce avea special ca om de radio? Ce n-au 95% dintre oamenii de radio de acum. Avea verbul la el, avea creativitate, imaginatie, o minte speculativa, avea coloana vertebrala, nu mintea si era dusmanul la prosti. A fost, daca vreti, profesorul de libertate. Un om care m-a invatat sa fiu liber cu adevarat”.

Vezi si: O persoana foarte apropiata de Andrei Gheorghe rupe tacerea: "Se pune cu spatele la mine si-mi zice ca o sa se arunce"

Lucian Mandruta: ”Era un om care putea sa te umple de inteles, de sens, de viata, in 20 de minute de televiziune sau radio si in acelasi timp care putea sa te enerveze, sa te miste, sa te scoate din sarite cam in 30 de sec, era un om al extremelor. ″

Vlad Petreanu, realizator radio: “Le-a dat spatiu de emisie tuturor ascultatorilor sai, pentru ca el credea ca liberatea de exprimare trebuie exercitata ca sa fie aparata.”

O viata traita fara rest, intr-un zbucium infinit, intr-o lupta continua cu cei care reprezentau sistemul si interdictiile, dar si cu o lume in care nu se mai regasea de mult. Nu si-a ascuns niciodata dezamagirea fata de modul in care a evoluat societatea romaneasca din 1989 incoace.

Anul trecut, in septembrie, postase pe Facebook un mesaj, ca o premonitie, ca un blestem.

Andrei Gheorghe: “Sunt obosit. Am fost generatia de sacrificiu si am crezut ca dupa un drum lung si greu o sa ajungem intr-o poiana cu soare si flori. Dar nu a fost asa. (...) in jurul nostru doar mizerie si dezmat si nu mai pot si nu mai am rabdare. Sunt obosit si drumul nu se mai zareste.”

Suflet pe jumatate rus, nascut in 1962, la Lipetk,, unde tatal lui, roman, studia la scoala de aviatie, Andrei Gheorghe a alternat intotdeauna intre o sensibilitate dureroasa si o revolta contra banalului. Si isi lua puterea din idei si cuvinte, mai ales ca era de formatie filiolog .

Vezi si: Andrei Gheorghe a murit in aceasta seara la varsta de 56 de ani

Si gasit calea in radio - s-a lansat in 1990, la Constanta, orasul in care a copilarit. In 1996 a inceput aventura PRO FM si, apoi, PRO TV, unde Andrei Gheorghe a devenit una dintre cele mai cunoscute voci din spatiul public. Si-a urmat mereu, izbavitor, constiinta.

″Imi plac oamenii vii si ma revolta oamenii morti. Ma revolta cei care au murit din viata.”

“Sa nu uitati niciodata de inimile voastre. Orice ar fi, intotdeauna, cel mai bun raspuns, cea mai mare si profunda intelepciune o sa o gasiti in inima voastra.”

Au urmat apoi si cateva roluri in cinema - colaborari cu Costa Gavras si Francis Ford Coppola, dar si emisiunea “Lantul Slabiciunilor”. Andrei a ramas mereu acelasi rebel care arde, ducandu-si uneori ideile pana la autodistrugere.

Florin Calinescu: ″S-a consumat, pentru ca el insusi era intr-o fuziune nucleara continua. Nu s-a stins niciodata, pauzele cred ca l-au consumat mai mult. Probabil ca atunci cand era la microfon se linistea putin.”

Vezi si: Au aparut primele IMAGINI de la locul decesului vedetei Andrei Gheorghe: Ce a descoperit politia

Credea in carti, citea enorm si spunea ca educatia se face in biblioteca. In presa i-a inspirat pe multi si i-a provocat pana la despartire. In ultima vreme era tot mai singur.

Pe 19 februarie, Andrei Gheorghe a postat ultimul mesaj. Pana la ultimul cuvant, Andrei n-a facut compromisuri: “Totul trece. In cazul de fata a trecut si ultima interdictie si dupa 30 de zile va spun iarasi, salutare! M’am intors si sunt acelasi, cu aceleasi ocupatii. Voi continua sa trollez demnitari, medici, profesori, popi, ingeri, catedrale, antisemiti, homofobi, legionari, negationisti.”

“Nu murim o singura data, ci murim de mai multe ori, incep sa moara apropiatii si exersezi acest lucru. Noi realizam acum, zona asta de retele sociale de consternare, de colegi, prieteni, noi realizam ca nu mai avem atat de mult si nu mai suntem atat de tineri.”

Andrei Gheorghe, omul, s-a stins dupa atata zbucium. Insa vocea lui va continua sa ne urmareasca, asemeni unei instante care nu uita si nu iarta.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

salutare natiune andrei gheorghe andrei gheorghe florin calinescu
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2018 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1779 (s) | 23 queries | Mysql time :0.027083 (s)