Actualitate

Raport favorabil pe starea de alertă: Legea va intra în vigoare de la publicare. Amendamentul PNL, contrar Constituției

Publicat: 13 mai 2020
Camera Deputaților

Amendamentul Partidului Național Liberal prin care legea intră în vigoare de la momentul publicării în Monitorul Oficial a trecut. Acest lucru contravine Constituției, unde este prevăzută intrarea în vigoare la trei zile de la momentul publicării.

„Constituția spune, colegii mei au dat un amendament. Din când în când e permis în politică sa mai faci și artificii astfel încât măsurile adecvate unei stări de urgență să poată fi puse în aplicare. Pentru că, dacă există această sincopă despre care PSD a tot menționat, și anume aceea de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, trebuia să existe și o soluție tehnică pentru rezolvarea ei”, a declarat Alina Gorghiu.





Comentarii
  • Adica pentru asi acoperi,lenea,ignoranta,vor sa dribleze Constitutia,legile.Parca nu puteau sa termine aceste modificari pe care le-au facut, cu 3 zile inainte?Cred ca asa o sa rezolve si cu salariile si pensiile,cu economia in general.De la Basescu si Iohanis incoace, se tot incalca Constitutia si legile,dar urla incontinuu,ca apara statul de drept.Sic.

  • Da,asa gandeste ea,daca se spune sa nu preacurvesti,inseamna ca un pic se poate,iar daca este potrivit legii,poti s-o mai potrivesti.

Adauga un comentariu